ISSN 2457 - 3973

Voluntarii Asociaţiei ”Piatra Neamţ, te iubesc” au hrănit 92 copii din Centrul ”Elena Doamna”

Cei 92 de copii aflați în plasament în Complexul de Servicii Elena Doamna din Piatra Neamț au fost primii beneficiari ai activității caritabile a Asociației „Piatra Neamț, te iubesc“, ei primind sâmbătă, 12 martie aproape 200 de porții de mâncare gătită. Asociația, înființată la începutul acestei luni, este formată din tineri voluntari ce au decis să se implice în acțiuni caritabile, în acțiuni culturale și în proiecte de dezvoltare a comunității. Prima acțiune i-a vizat pe copiii de la Elena Doamna care au primit sâmbătă masa de prânz și cina din partea Asociației „Piatra Neamț, te iubesc“. Gestul voluntarilor a reprezentat o acțiune de sprijinire a copiilor, de încurajare și integrare socială a acestora iar pentru toate acestea DGASPC Neamț le mulțumește.

„Voluntariatul devine tot mai popular în rândul tinerilor care în loc să se lamenteze, aleg să facă ceva pentru semenii lor, pentru lumea în care trăiesc. Astfel, se poate clădi o societate sănătoasă, dând exemple pozitive iar acești tineri frumoși și deștepți ne reprezintă, ei fiind viitorul. Voluntarii de la Asociația «Piatra Neamț, te iubesc» și-au luat rolul în serios și, fără multe vorbe, au trecut deja la fapte, aducând bucurii și zâmbete copiilor noștri. Le mulțumim pentru inițiativa frumoasă, pentru surpriza oferită și dorim ca entuziasmul lor să fie un model pentru generația tânără“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Articolul anterior

A XXVIII-a ediţie a Festivalului-concurs ”Florile Ceahlăului”

Articolul următor

Marş pentru viaţă şi familie organizat de Protopopiatul Piatra Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular