USR își lansează candidatul la Primăria municipiului Roman în prezența președintelui Nicușor Dan

USR își lansează candidatul la Primăria municipiului Roman în prezența președintelui Nicușor Dan

Președintele partidului Uniunea Salvați România, deputatul Nicușor Dan, va fi prezent joi, 27 aprilie 2017, la Roman, pentru a lansa oficial candidatura vicepreședintelui USR Neamț, Radu Samson, la alegerile parțiale organizate pe 11 iunie pentru funcția de primar al municipiului.

Cu această ocazie, deputații Nicușor Dan și Iulian Bulai, alături de Radu Samson, vor susține o conferință de presă, începând cu ora 14.00, la sediul Cabinetului parlamentar al lui Iulian Bulai din Roman (bulevardul Roman Mușat, nr. 32, parter, în vecinătatea sediului Poliției). Totodată, la acest eveniment au acceptat inivitația de a participa și parlamentari USR din zona Moldovei.

„Mă bucur să aflu că Nicușor împreună cu parlamentari USR din zona Moldovei vor fi prezenți la Roman pentru a-mi oferi sprijinul. E important că oameni cu mai multă experiență politică și administrativă sunt dornici să participe la binele viitor al Romanului și sunt onorat să fiu susținut de o echipă atât de valoroasă”, a declarat Radu Samson, candidatul USR la Primăria Municipiului Roman.

Conferința de presă va fi urmată de o întâlnire informală cu membrii și simpatizații USR și de lansarea campaniei de strângere de semnături necesare depunerii candidaturii.

„Le mulțumesc colegilor parlamentari și lui Nicușor pentru că au încredere în candidatul nostru, drept pentru care au și acceptat să vină la Roman și să își arate susținerea. Am ferma convingere că Radu are profilul perfect căutat de romașcani pentru postul de primar: curajos, onest, echilibrat și gospodar. Un antreprenor care face diferența și un romașcan care a demonstrat că îi pasă de administrația locală. A plecat de jos și a ajuns departe, am încredere că un om ca el poate face diferența și ca primar ”, a precizat deputatul Iulian Bulai, președintele USR Neamț.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.