ISSN 2457 - 3973

Un nemțean şi-a ucis soția în Italia şi apoi s-a sinucis!

Petru Cornel Movilă, un bărbat de 50 ani, din județul Neamț, care lucra ca şofer în regiunea Pisa din Italia, şi-a înjunghiat mortal soția şi apoi s-a sinucis.

Victima se numeşte Nona Movilă, avea 40 de ani şi lucra ca îngrijitoare la o bătrână.

Potrivit gazeta românească, bărbatul s-a dus în apartamentul în care soția lucra ca îngrijitoare și a ucis-o prin înjunghiere în fața fiului de șapte ani. Apoi, cu aceeași armă, și-a luat viața. 

Totul s-a întâmplat sâmbătă 22 octombrie după-amiaza.

Nona Movilă trăia în zonă de ani de zile asistând vârstnici și în alte localități din zonă lucrau surorile sale, tot ca îngrijitoare.

Se certa de mai mult timp cu soțul. Ea voia să divorțeze, însă el nu accepta ideea. Urlete și certuri și sâmbătă după-amiază, auzite de vecini, și cu siguranță și de fiul cuplului, care după omor s-a închis într-un mutism absolut și a fost luat în grijă de psihologii de la ASL, potrivit gazeta românească.

Nu este unicul fiul al cuplului, potrivit aceleiaşi surse. Sunt 5 frați din care 3 trăiesc în Italia şi 2 in Neamț la bunici.

Potrivit carabinierilor micuțul se poate să fi asistat la degenerarea bruscă a cerții și la uciderea mamei. Din acel moment s-a închis în sine, în stare de șoc. Încă nu există informații certe privind lucrurile pe care le-a văzut. La fața locului au intervenit carabinierii, chemați de o femeie, o a doua îngrijitoare, care a sosit în locuință pentru a face schimb cu românca.

Corpurile lor au fost găsite în două încăperi, el în baie, ea în sufragerie, în apartamentul de la primul etaj locuit de o pensionară. O scenă teribilă. Era sânge peste tot pe podea. În camere, în baia unde a început certa și în sufragerie erau semnele luptei.

Au găsit-o pe Nona Movilă pe un fotoliu cu diferite răni produse de vârful cuțitului pe corp și la gât.Cuplul, potrivit unor informații, a început să se certe în baie. Femeia a încercat să se apere și apoi a fugit în sufragerie, poate pentru a cere ajutor. Soțul a ajuns-o din urmă și i-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie. Apoi s-a întors în baie și, cuprins de remușcări, și-a urmat soția în același destin al morții.

Investigatorii au audiat diferite persoane pentru a încerca să reconstruiască dinamica faptelor, însă se pare că este una dintre multele ucideri de femei cauzate de refuzul soțului de a accepta divorțul cerut de soție. 

Femeia de 90 de ani, proprietară a locuinței, a fostimediat mutată într-un alt apartament. Nu și-a dat seama ce se întâmpla în camerele alăturate și când a aflat, cuprinsă de durere, i s-a făcut rău.

Articolul anterior

La mulți ani, dragă doamnă Draga! Îndrăgita actriță Draga Olteanu Matei, la ceas aniversar!

Articolul următor

Ion Asaftei: ”Daniel Chițoiu, un câștig pentru ALDE Neamț! Mihai Alexandru și-a asumat răspunderi suplimentare”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular