Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că aproximativ 40 de persoane au ajuns la spitale în urma incendiului, o singură persoană fiind grav rănită.
Medicul coordonator al SMURD București, Bogdan Oprița, a declarat sâmbătă că în urma incendiului de la clubul Bamboo nu sunt persoane cu arsuri, însă au fost persoane expuse la fum, una singură fiind în stare gravă și intubată, care se află în clinica ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca.
Potrivit medicului, alte două persoane care au fost transportate la Spitalul Floreasca prezintă fracturi care urmare a faptului că au sărit de la etaj.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că situația în zona incendiului din Clubul Bamboo este la această oră “sub control”, deși mai sunt focare în incinta prăbușită pe care pompierii se luptă să le stingă.
“Situația este sub control, clădirea este prăbușită, într-adevăr, dar mai sunt focare, colegii se luptă contra lor și incendiul putem să zicem că este controlat. Echipele medicale de intervenție o mare parte le-am trimis înapoi la stații, din serviciul de ambulanță și SMURD au rămas câteva echipaje aici numai pentru sprijin. Și colegii de la pompieri vor începe să reducă numărul echipajelor care sunt la fața locului. Până nu vom verifica toată zona, nu vom zice că nu sunt victime. Deci nu avem de unde să știm. E posibil să fie persoane care au fost surprinse acolo. Când se verifică totul în cursul zilei de astăzi, poate chiar și mâine, pentru că va dura mult până este verificată clădirea complet, atunci o să spunem într-adevăr că nu este nicio victimă surprinsă înăuntru”, a afirmat Arafat.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 3.000 de metri pătrați, practic întreaga incintă a Clubului Bamboo fiind distrusă de flăcări.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.