Surpriza cu care un hoț din Tazlău îi ”aștepta” pe polițiști acasă

Surpriza cu care un hoț din Tazlău îi ”aștepta” pe polițiști acasă
În dimineața zilei de 14.06.2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la sustragerea mai multor produse alimentare dintr-un magazin de pe raza localității Tazlău. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat două persoane, un bărbat de 34 de ani și un tânăr de 15 ani, ambii din Tazlău, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt în noaptea de 13/14.06.2017.
Polițiștii au extins cercetările, stabilind că cei doi ar mai fi săvârșit încă două fapte de furt din locuințe, în cursul lunii mai 2017, creând un prejudiciu total de circa 4000 de lei.
În cadrul investigațiilor efectuate, polițiștii s-au deplasat la adresa unde locuiește bărbatul de 33 de ani, în gradina casei fiind observate câteva de plante ce păreau a fi cannabis.
Ca urmare a celor constatate, au fost sesizați ofițerii din cadrul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Neamț, împreună cu care s-a efectuat o percheziție domiciliară.
Echipele de poliție au identificat în interiorul locuinței, într-un dulap,o seră improvizată destinată creșterii și uscării plantelor de cannabis, iar în curtea locuinței 11 plante.
Totodată au mai fost identificate mai multe bunuri, stabilindu-se că ar putea proveni din furturile comise.
Polițiștii au reținut cele două persoane, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.
De asemenea, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.–B.T. Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic și deținere de droguri.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.