Stadionul municipal din Piatra Neamț a fost redeschis pentru cluburile de juniori şi clasele LPS

Stadionul municipal din Piatra Neamț a fost redeschis pentru cluburile de juniori şi clasele LPS

Stadionul municipal din Piatra Neamț este deschis pentru echipele de juniori și pentru clasele Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamț. În zilele ce urmează, baza sportivă va fi preluată de Locativ Serv și urmează ca în incinta terenului să fie permis și accesul pietrenilor, după un program bine stabilit.

Primarul Dragoș Chitic a declarat că între timp se pregătește documentația privind licitația în urma căreia va fi desemnat administratorul bazei sportive.

”Putem afirma că încheiem o perioadă neplăcută din istoria clubului dar care nu are cauzalitate cu Primăria Piatra Neamţ. Sper ca de astăzi să fie un nou început pentru stadionul municipal şi pentru un club de fotbal. Am început preluarea bazei sportive pentru că există un acord comun pentru rezilierea contractului. De miercuri se va face predarea efectivă a bazei şi revenirea la Primăria Piatra Neamţ. Această procedură va dura circa trei zile, deci până la sfârşitul săptămânii se va încheia. De astăzi am dispus să fie permis accesul la stadion a cluburilor sportive şi a claselor de la Liceul cu Program Sportiv la cele două terenuri de antrenamente. Ne gândim şi avem discuţii să dăm baza sportivă în administrarea Locativ Serv, care administrează şi Sala Polivalentă, timp în care pregătim procedurile pentru licitaţia privind administrarea bazei. Vom încheia şi contractele de utilităţi. Vrem să permitem accesul maselor la această bază sportivă dar şi a cluburilor. Vom avea o întâlnire cu oamenii de afaceri şi oamenii de sport pentru a vedea ce trebuie să facem pentru a relansa fotbalul de performanţă în Piatra Neamţ iar la centenarul clubului, în 2019, să vorbim de performanţă la Piatra Neamţ. Sunt încrezător pentru că există interes din partea oamenilor de fotbal dar şi a celor de afaceri pentru a susţine o echipă de fotbal la Piatra Neamţ”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Echipa de fotbal a cãrei licențã este deținutã de FC Ceahlãul S.A. a fost retrogradatã în liga județeanã dupã ce nu a mai efectuat deplasarea la meciurile oficiale din cadrul ligii a doua de fotbal. Oficialii clubului spuneau la vremea respectivã cã nu mai existã bani pentru deplasãri și nici pentru alte cheltuieli. Practic, echipa s-a desființat, societatea a intrat în procedură de faliment iar puținii angajați care mai erau au fost trimiși în șomaj.

Acționarul majoritar al FC Ceahlãul S.A. este, de la începutul anului 2015, italianul Angelo Massone. Anul trecut, atunci când Massone a cerut și obținut în instanțã insolvența, datoriile societãții depãșeau 1,7 milioane de euro.

Potrivit contractului de societate civilã încheiat cu Primãria, societatea FC Ceahlãul S.A., care deține licența echipei de fotbal Ceahlãul, trebuia sã punã la dispoziție fonduri pentru activitatea sportivã, sã achite salariile angajaților și sã plãteascã facturile la utilitãți și întreținerea bazei sportive. Asociația Sportivã Ceahlãul 05, care se ocupã de echipele de juniori și tineret, se obliga prin contract sã aducã aport în muncã, adicã personal specializat. Municipiul Piatra Neamț contribuia cu folosința imobilelor, realizarea finalizãrii investițiilor de la momentul semnãrii contractului, în octombrie 2007, reparații capitale și modernizarea bazei sportive.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.