Și-au făcut publice contactele! Uite numerele de telefon ale consilierilor locali PNL Piatra Neamț!

Și-au făcut publice contactele! Uite numerele de telefon ale consilierilor locali PNL Piatra Neamț!

PNL Piatra Neamţ a venit în faţa electoratului, în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2016, cu o echipă şi cu un program. Din echipa  prezentată atunci , în urma votului electoratului, PNL a obţinut pentru Consiliul Local al Primăriei Piatra Neamţ un număr de 9 consilieri locali.

”Această echipă este decisă să pună în practică proiectul Piatra Neamţ 2020 care a fost prezentat electoratului. Aşa cum am spus şi în campania electorală, consilierii locali vor fi împărţiţi pe zone şi pe domenii de  activitate din cadrul activităţii administrative a Primăriei Municipiului Piatra Neamţ. Împărţirea zonelor de activitate administrativă am făcut-o plecând de la competenţele şi de la pregătirea profesională a fiecăruia dintre  consilieri, dar şi de la solicitările acestora de a se implica într-un proiect sau altul. Suntem decişi să punem în practică proiectul prezentat, să rezolvăm problemele oamenilor  şi să dezvoltăm oraşul Piatra Neamţ în perioada 2016-2020”, a declarat primarul Dragoş Chitic

Consilierii locali PNL vor avea saptamânal un program de audienţe pentru a prelua problemele cetăţenilor , dar vor efectua şi vizite în zonele de care sunt responsabili.

”Pentru a fi în permanent contact cu cetăţenii oraşului, consilierii PNL  se vor deplasa în  zonele în care sunt responsabili, vor avea întâlniri cu oamenii în sensul preluării problemelor acestora şi vor încerca să le rezolve punctual , în măsura în care ţine de competenţa administraţiei locale. Mai mult decât atât, la sediul PNL Piatra Neamţ  din P-ţa Mihail Kogălniceanu bloc. H4 parter, în fiecare vineri de la ora 15.00  se va organiza un program de audienţe  după cum urmează : în prima săptămână din lună audienţe pentru locuitorii cartierului Mărăţei, în a doua săptămână a lunii, pentru cei din cartierul Dărmăneşti, a treia pentru cei din Precista , iar în săptămâna a patra a fiecarei luni pentru locuitorii zonei Centru”, a încheiat primarul Dragoş Chitic

Repartizarea pe zone, domenii de activitate şi proiecte a consilierilor locali PNL, mandatul 2016-2020

 

  1. Mihai Obreja – cartier Dărmăneşti 0745 608 271 obreja@gmail.com
  • Educaţie (licee), sănătate (centre de permanentă, cabinete medicale şcolare)
  • Proiect local: învăţământul dual
  • Proiect european:
    • Modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii educaţionale
    • Modernizarea infrastructurii şcolare prin reabilitarea termică
  1. Vasile Popescu – cartier Precista 0748 146 855 popescu@primariapn.ro
  • Asistentă socială, creşe, locuinţe publice
  • Proiect local:
    • Extinderea adăpostului de noapte din cartierul Speranţa
    • Realizarea de unităţi locative publice
  • Proiect european:
    • Înfiinţarea unui centru social de zi pentru persoane defavorizate social şi a unei cantine sociale:
    • Construirea de locuinţe sociale
  1. Luminiţa Moscalu – cartier Mărăţei 0746 910 302 lmoscalu@yahoo.com
  • Educaţie (grădiniţe, şcoli generale), evenimente, cultură, societate civilă, educaţie civică
  • Proiect local: Universitatea de Stat
  • Proiect european: Modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructuri educaţionale
  1. Romel Bîrjoveanu – cartier Dărmăneşti 0730 101 101 romelalexandru@yahoo.com
  • Infrastucură rutieră, siguranţa rutieră, fluidizare trafic
  • Proiect local:
      •  Asfalt până la ultima casă  (asfaltarea până în 2020 a celor 23 km de străzi neasfaltate din totalul de 160 km)
      • Piatra Neamţ 2020 – oraş inteligent (smart city)
  • Proiect european:
      • amenajarea şi extinderea zonei pietonale” Curtea Domnească”:
      • Realizare de platforme pe albia pârâului Cuiejdi
  1. Paul  Pintilie– cartier Mărăţei  0722 379 328
  • Sport, promovare turistică, siguranţa cetăţeanului, ordinea publică
  • Proiect local: creşterea eficienţei Poliţiei Locale pentru siguranţa cetăţenilor şi asigurarea ordinii publice, instalarea de camere de supraveghere video conectate la dispeceratul Poliţiei Locale
  • Proiect european:
      • Realizarea pistelor pentru biciclişti
      •  Crearea infrastructurilor de agrement în zone cu potenţial turistic, în scopul atragerii investiţiilor private
  1. Adrian Ciobanu – zona Centru 0727 865 779   adi_rar@yahoo.com
  • Transport public de persoane, locuri de parcare, cursuri de apă, situaţii de urgenţă
  • Proiect local: realizarea de noi locuri de parcare, prevenirea situaţiilor de urgenţă
  • Proiect european: Extinderea şi modernizarea transportului în comun ecologic
  1. Adrian Olariu – zona Centru 0742 313 269 olariuadrianuk@gmail.com
  • Spaţii verzi, amenajări peisagistice, parcuri, locuri de joacă, mobilier urban, echipamente I.T. din spaţii publice, iluminat public
  • Proiect local:
    • Realizarea de locuri de joacă pentru copii, amplasarea de mobilier urban
    • Internet gratuit în zone publice urbane
  • Proiect european:
    • Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public
    • Realizarea sistemelor de monitorizare video pentru managementul traficului
  1. Constantin Teodorescu – cartier Precista 0745 630 787 teo@rifil.com
  • Urbanism, finalizare Plan Urbanistic General
  • Gestionare problemei câinilor comunitari, salubrizare
  • Proiect local:
    • Reabilitare termică şi refacere faţade blocuri de locuinţe
    • Extindere adăpost câini comunitari, reducerea numărului de câini fără stăpân aflaţi pe străzi
  • Proiect european:
    • Reabilitarea Casei Căsătoriilor:
    • Crearea unui centru multifuncţional prin reabilitarea Cinematografului Cozla
  1. 9. Valentin Ciobanu – cartier Mărăţei 0758 627 944 ciobanu777@yahoo.ro
  • Colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor
  • Relaţia cu mediul de afaceri, facilităţi fiscale, creşterea atractivităţii oraşului pentru investitori
  • Proiect local: Realizarea unui parc industrial
  • Proiect european: Înfiinţarea unui unui incubator de afaceri

2 comentarii la "Și-au făcut publice contactele! Uite numerele de telefon ale consilierilor locali PNL Piatra Neamț!"

  1. Anonim   23 iulie 2016 la 14:18

    DAR LA SARATA NU E NIMENI ????????

    Răspunde
    • Anonim   10 august 2016 la 19:14

      Sarata a fost preluata de Rotaru de la com.Alex.cel Bun!

      Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.