Senatorul PSD Emilia Arcan trage un semnal de alarmă! ”Copiii noștri cad în capcana jocului morții – Balena albastră! Trebuie schimbată urgent legislația pentru mediul on-line!”

Senatorul PSD Emilia Arcan trage un semnal de alarmă! ”Copiii noștri cad în capcana jocului morții – Balena albastră! Trebuie schimbată urgent legislația pentru mediul on-line!”

Senatorul PSD Emilia Arcan a tras un semnal, marți, în ședința de plen a Senatului, asupra pericolului care pândește în mediul virtual odată cu apariția unui joc sinistru care se sfârșește cu sinuciderea celor care acceptă să participe la el. Denumit ”Balena albastră”, așa-zisul joc își are originile în spațiul ex-sovietic dar a găsit imediat adepți și în România. Asta cu atât mai mult cu cât legislația pentru tot ceea ce apare în mediul on-line este încă permisivă în raport cu ceea ce apare și consecințele a ceea ce apare pe internet.

”Vreau ca astăzi să prezint în fața dumneavoastră un subiect la zi, un subiect extrem de arzător, legat de jocul morții care începe să acapareze, pe lângă tinerii din mai multe state din fosta federație rusă, și pe cei din România. Este vorba despre modelul unei calamități care poate lovi ca un flagel societatea actuală, care prezintă riscul de a cuprinde nu numai adolescenți,  în fața căruia noi, adulții,  indiferent de ocupație, de responsabilități, nu trebuie să ne dovedim neputincioși.  Plecând de la subiectul legat de jocul „Balena albastră“, care, ar putea fi numele unui basm pentru copii sau poate al unui roman, dar din păcate, nu este nici una, nici alta: este numele unui joc sinistru care, în majoritatea cazurilor, se încheie prin sinuciderea „câștigătorului“. De câteva săptămâni, din nefericire, și-a găsit  adepți și la noi în România si  vă supun atenției pericolele unor derapaje  sociale pe care le poate genera un internet fără reguli”, le-a spus colegilor, senatorul Emilia Arcan. Emilia Arcan3

Senatorul PSD de Neamț a cerut totodată colegilor ca, plecând de la acest ”joc”, să ia în considerare cât se poate de rapid schimbarea legislației în domeniu.

”Doamnelor și domnilor senatori, iată, în astfel de situații ne dovedim  lipsa de control asupra spațiului virtual generat de internet și sunt de părere că a venit timpul să punem la punct o legislație care să asigure folosirea  responsabilă a acestuia, care să îl includă mai ferm în categoria „spațiului public“, în care nu trebuie să fie permisă atingerea gravă a vieții sociale. Copiii nostrii, care cad în capcana mentorilor de la „Balena albastră“ se trezesc șantajați dacă vor să se smulgă din ghearele trimiterii spre sinucidere, fiind amenințați că dacă vor să abandoneze jocul, familiile lor vor avea de suferit! Acum am aflat de „Balena albastră“, dar mâine poate fi ceva mult mai grav, dacă nu vor exista reguli”E drept că internetul nu are limite, dar nu înseamnă că nu putem identifica soluții pentru a ne apăra copii și societatea în ansamblul ei! Mă adresez dumneavoastră nu doar în calitate de senator, ci și de mamă si cu totii trebuie sa ne gandim la copii  nostrii! Deși nu e plăcut, dar vă rog să vă imaginați cum v-ați simți să vă vedeți copilul căzut într-o astfel de capcană! Avantajele aduse de noul model de comunicare cu mijloacele internetului sunt certe, dar trebuie să ne punem serios întrebarea: ce trebuie să facem pentru a nu se expune unor  riscuri atât de mari? Îmi doresc ca internetul să fie un loc sigur, în care responsabilitatea să fie asumată și chiar impusă,  pentru  a nu ajunge să  constatăm că „somnul rațiunii, naște monștri“! Sper să depășim repede, ușor si fara victime, această etapă a „Balenei albastre“care„înoată“ prin România , dar totodata avem incredere in maturitatea adolescenţilor de astăzi, pentru că sunt mai maturi decât alte generaţii si va conta să se ţină departe de un joc periculos  care risca sa le puna în pericol viaţa! Iar noi, cei de aici, să găsim soluții pentru a-i apăra de dușmanii virtuali, care, deocamdată, rămân nepedepsiți”, a mai declarat Emilia Arcan în plenul Senatului.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.