Scandal la discoteca din Tazlău! Trei tineri au fost ”săltați” de polițiști

Scandal la discoteca din Tazlău! Trei tineri au fost ”săltați” de polițiști
În noaptea de 28/29 octombrie a.c, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au intervenit la un scandal între mai mulți tineri, produs într-o unitate comercială din localitatea Tazlău.
Echipa operativă s-a deplasat, imediat, la fața locului, identificând tinerii care ar fi provocat scandalul și au intervenit, evitându-se escaladarea conflictului.
Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, au fost preluați de polițiști și conduși la unitatea de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Aceștia sunt cercetați pentru faptul că în aceeași seară, ar fi pătruns în incinta discotecii cu obiecte periculoase, adresând amenințări cu acte de violență unui grup de tineri, cu care se aflau în conflict.
După documentarea activității infracționale, tânărul de 20 de ani și cel de 17 ani au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovirea sau alte violențe.
Astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe langa Judecatoria Piatra Neamt cu propunere de arestare preventivă.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.