Salvamontiștii din Neamț au derulat duminică una dintre cele mai ample acțiuni de căutare și salvare

Salvamontiștii din Neamț au derulat duminică una dintre cele mai ample acțiuni de căutare și salvare

Salvamontiștii nemțeni au desfășurat, duminică, una dintre cele mai ample operațiuni de căutare și salvare a acestui sezon, datorită zonei de abrupt sălbatică și riscantă, atât pentru victime dar mai ales pentru cei care fac căutarea. Afirmația îi aparține lui Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț care a adăugat că acțiunea a fost declanșată în jurul orei 17.00 atunci când, atât 112 cât și Dispeceratul Național Salvamont i-au pus în legătură cu 2 persoane din Piatra Neamț care solicitau intervenția salvamontiștilor. Turiștii spuneau că s-au rătăcit undeva în zona de abrupt a Masivului Ceahlău.
”Respectivii nu aveau echipament de supraviețuire care sa le permita sa petreaca noaptea in teren, nici dispozitive de iluminat ,mancare sau apa, iar informatii pe care le-au transmis prin dispecerat, iar apoi echipelor de salvare au fost deosebit de confuze. S-a intervenit cu doua echipe de prim raspuns din Baza de Interventie Dochia care au rascolit initial zona Ocolasului Mare , grupul de stanci Butu si Ana , zona superioara a peretilor din Bourie etc. Primul element/indiciu de certitudine a fost obtinut abia in jurul orei 19, cand persoanele ratacite cu care s-a tinut legatura telefonic permanenta ne-au informat ca in zona lor a apus soarele , ceea ce a limitat cautarea pe zona versantului estic. Tot atunci deoarece timpul de lumina mai era de maxim 90 de minute au inceput pregatirile pentru o echipa de suport din Baza Durau, ce urma sa aduca echipamente de iluminat de putere mare, cat si convocarea de urgenta a unitatii canine de cautare a cerei operator se afla in liber”, a declarat Raul Papalicef.
In jurul orei 20.00, echipa condusa de Lalău Cristian a găsit victimele in zona Acele Caprei iar, in scurt timp, s-a alaturat si echipa condusa de Adrian Alăzăroaie. Extractia s-a făcut inițial urcând inapoi spre zona de platou , la Cabana Dochia, iar in final un salvator i-a coborat din masiv pana in Izvorul Muntelui. Acțiunea s-a finalizat în jurul orei 01.00.
”Din discutiile purtate cu cei 2 s-a concluzionat ca parasisera delibarat traseul turistic prin zona de vest, apoi se pare ca revenirea in traseu a fost gresit calculata , au intrat in abruptul peretilor versantului estic, iar in final n-au mai putut inainta si au sunat la 112. Consideram cel putin inconstiența incursiunii lor in zona salbatica de abrupt stancos, fara cunostinte si echipament special de alpinism si supravietuire fapt ce a generat o operatiune de salvare de risc crescut, care a durat aproape 7 ore. De altfel parasirea traselor marcate este o moda a ultimilor ani ,incurajata de persoane inconstiente (pseudo ghizi montani) si a faptului ca nivelul de monitorizare a turismului necontrolat in zona de est a Parcului National Ceahlau este foarte redusa. Inca de la inceputul sezonului in vederea prevenirii accidentelor turistice cu urmari grave si a situatiilor periculoase, am solicitat institutiilor responsabile , luarea unor masuri ferme impotriva acestui fenomen dar se pare ca din comoditate sau alte considerente, solicitarea noastra a fost tratata cu indiferenta . Precizam ca in PARCUL NATIONAL CEAHLAU parasirea traseelor turistice si utilizarea unor rute nemarcate conventional este interziza prin regulamentul parcului si prin prevederile planului de management”, a mai spus șeful Serviciului Salvamont Neamț.

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.