ISSN 2457 - 3973

Respect Salvamont Neamț!

Urcăm pe munte adeseori vrăjiți de peisajul mirific care ne înconjoară. Ne bucurăm alături de prieteni, petrecem ore minunate în mijlocul naturii și ne întoarcem acasă încărcați de viață și amintiri frumoase. Uităm de fiecare dată că în tot acest timp există un ochi în umbră, vigilent și mereu pregătit să intervină în situațiile dificile! Și nu de puține ori, din lipsă de respect față de munte, față de noi înșine, înfruntăm cu îngâmfare natura. Abia atunci ne aducem aminte de salvamontiști!

Fie că este vorba de caniculă sau de ger năpraznic, de vânt puternic sau de furtună, salvamontistul își varsă și ultima picătură de energie pentru a ne salva viața! Iată câteva cifre ale lunii august care ne fac să spunem fără tăgadă: RESPECT SALVAMONT ROMÂNIA! RESPECT SALVAMONT NEAMȚ!!!salvamont

”Luna august este, cu siguranță, luna de vârf a sezonului turistic de vară, iar, salvamontiștii au fost prezenți alături de Dumneavoastră pe cărările de munte, în bazele salvamont , în posturile salvamont sezoniere și în locurile cu practicare intensivă a sporturilor montane. În cifre, activitatea noastră din luna august poate fi rezumată astfel :
– 381 de intervenții de salvare, din care 349 anunțate prin Dispeceratul Național Salvamont, direct sau redirecționate prin Serviciul Unic de Urgență 112, iar 32 de intervenții anunțate direct la echipele salvamont.
– 840 de apeluri prin care se solicitau informații despre zona montană , din care 519 solicitate prin Dispeceratul Național Salvamont, iar 321 solicitate direct de la dispeceratele echipelor salvamont din țară
– 592 de mici intervenții medicale, dar, care nu întrunesc condițiile unui accident montan, soluționate în punctele sanitare și cabinetele medicale din bazele salvamont sau din posturile salvamont sezoniere
– In total, peste 1.800 de persoane au beneficiat direct de sprijinul echipelor salvamont din întreaga țară , fără a lua în calcul miile de participanți la concursurile organizate pe munte și asistate de serviciile salvamont .
Din cele 381 de intervenții de intervenții de salvare, în 14 situații alături de salvamontiștii au acționat și poliția montană, pompieri sau jandarmii montani. În această statistică nu a fost cuprins evenimentul datorat dispariției planorului, acest tip de acțiuni se încadrează la “accident aviatic”, sunt responsabilitatea altor instituții, Salvamont-ul acționând doar ca forță de sprijin .
În dorința de a asigura o imagine favorabila muntelui, turismului și activităților montane nu am prezentat publicului niciodată statistici generale privind activitatea noastră, cu excepția cazurilor în care am considerat că prezentarea unui caz poate avea un caracter educativ asupra turiștilor. Din păcate, anumite persoane, din anumite instituții au profitat de aceasta lipsă de informație și au început să își atribuie și să se laude cu cazurile pe care le soluționam, noi, salvamontiștii. Lunar, o sa afișăm rezultatele activității noastre, și, astfel, sperăm să reușim să vă prezentăm activitatea pe care o desfășoară salvamontiștii din România. Vă mulțumim că sunteți alături de noi, aici și pe cărări de munte, și ne dorim ca, oriunde și oricând, să ne considerați prietenii Dumneavoastră !”

Articolul anterior

Primarul Chitic s-a săturat! ”Vă faceți treaba sau vă reziliem contractul!”

Articolul următor

Atenție la tulburel!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular