Se poate remarca faptul că, atitudinea oamenilor faţă de mediu nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul existenţei umanităţii. Multe documente atestă o exploatare iraţională a pădurilor în Grecia, China etc., degradarea solului, distrugerea şi dispariţia unor specii etc. Diferenţa între noi şi strămoşii noştri este legată de capacităţile noastre sporite atât de a distruge cât şi de a îngriji şi proteja mediul ambiant. De-a lungul timpului, prin ocuparea extensivă a planetei, calitatea aerului şi a apei s-au degradat, grosimea stratului de ozon a scăzut, punând într-o stare critică întreaga planetă.
În evoluţia societăţii omeneşti de-a lungul timpului s-a produs gruparea oamenilor în aşezări, din care unele (numite oraşe) au devenit destul de repede mari sau chiar foarte mari, cu funcţii economice şi sociale extrem de complexe. Aşezările omeneşti (centrele locuite) se înscriu în mediul înconjurător complet deosebite de peisajul natural……
În ultimele decenii procesul de înrăutăţire a chimismului aerului şi al apei a sporit considerabil. Poluarea acestor elemente de bază ale mediului natural – atmosfera şi hidrosfera – este un efect nu atât al înmulţirii populaţiei, cât mai ales al dezvoltării industriei şi a mijloacelor moderne de circulaţie feroviară, rutieră, navală şi aeriană.
Poluarea mediului înregistrează forme maxime în oraşe şi în zonele industriale, unde sursele de înrăutăţire al chimismului natural al aerului şi al apei sunt mai numeroase şi mai variate (uzine, fabrici, centuri feroviare şi linii auto, porturi şi aeroporturi etc.), iar concentrarea populaţiei creşte de la zi la zi.
Dacă pentru combaterea poluării apelor marine, fluviale, potabile şi industriale se pot lua o serie de măsuri cu rezultate imediat eficace, în cazul poluării aerului lupta este mai grea, din cauză că fiind vorba de o masă gazoasă, aceasta este mai uşor şi mai larg afectată în chimismul ei natural. În plus, efectele poluării atmosferei se manifestă la scurt timp după momentul dezlănţuirii unui factor nociv, prin intoxicări grave sau foarte grave la oameni, plante şi animale.
Aşa se explică de ce primele şi cele mai dese alerte s-au semnalat şi se semnalează în zona marilor oraşe ca: New York, Rotterdam, Los Angeles, Tokyo, Paris, Londra etc.
În funcţie de cunoaşterea principalelor caracteristici ale condiţiilor fizico-geografice locale şi regionale şi mai ales a particularităţilor climei, se pot lua măsuri concrete atât pentru combaterea poluării atmosferei urbane cât şi pentru amplasarea cea mai potrivită a cartierelor de locuit, a fabricilor şi uzinelor, a traseelor feroviare şi rutiere etc., astfel încât produsele nocive emanate zilnic în atmosferă să afecteze cât mai puţin populaţia şi mediul înconjurător.
Studiile de specialitate realizate până acum asupra câtorva oraşe mari şi foarte mari ca Londra, Paris, Moscova, Budapesta, Berlin, Viena, Tokio etc. ca şi cele realizate asupra principalelor oraşe din România – Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Braşov, Bacău, Craiova etc., oglindesc în mare măsură aceste deziderate.
Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului înconjurător au fost oamenii de ştiinţă ai secolului XIX, care, confruntaţi cu urbanizarea şi industrializarea galopantă au încercat să stopeze acţiunile destructive şi să educe oamenii în domeniul ştiinţelor naturale şi a protecţiei mediului.
Din punct de vedere istoric, conceptul de protecţie a naturii a apărut pentru prima oară la mijlocul secolului XIX la biologi (Humbold, Darwin, Wallace) şi la romantici (Wordsworth, Emerson, Thoreau).
Prima societate atestată de protecţie a naturii a fost fondată în Anglia în 1865, iar prima lege antipoluare – Alkali Law – a fost dată de parlamentul britanic în 1863. În 1864, Congresul Statelor Unite hotărăşte că valea „Yosemite” să devină o zonă recreaţională iar în 1872 se stabileşte primul parc naţional la „Yellowstone”.
În prima jumătate a secolului XX continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA şi nu numai). Apare în SUA în 1935 „Oficiul de conservare a solului” care avea ca rol prevenirea eroziunii accelerate. După 1945 se înfiinţează primele organizaţii internaţionale care se preocupă de problemele mediului înconjurător:
- 1945 – ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite)
- 1945 – FAO (Food and Agricultural Organization)
- 1956 – Uniunea Internaţională pentru conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale
- 1961 – World Wildlife Found
Anii „60” au fost marcaţi de impactul tehnologiilor de război (incluzând şi tehnologia nucleară) asupra mediului şi de utilizarea produselor chimice devastatoare. Generaţiile anilor 60 s-au format în contextul mişcărilor pacifiste şi a unor mişcări de protecţie a mediului precum „Campania pentru dezarmare nucleară”, „Mişcarea pentru drepturi civile” (SUA). Apar primele organizaţii nonguvernamentale (ONG; NGO) implicate în protecţia mediului (Sierre Club).
În 21 martie 1970 are loc „prima celebrare a Zilei Pământului (Earth Day) când au loc mitinguri în toată america cu implicarea oficialităţilor şi cu fonduri federale. Începând din anul 1970 Ziua Pământului a devenit o zi internaţională.
În anii „70”, mişcarea ecologistă s-a dezvoltat în continuare, ajungându-se la crearea organizaţiilor „Greenpeace” şi „Friends of the Earth”.
În anii „80” se conturează primele propuneri legate de dezvoltarea durabilă ca urmare a apariţiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar că trebuie stabilite bariere în calea potenţialului distructiv al unor descoperiri ştiinţifice.
În 1984 are loc un tragic accident în oraşul Bhopal (India Centrală), unde o fabrică de pesticide a companiei americane Union Carbid a explodat. Au fost înregistraţi mii de morţi iar impactul asupra mediului a putut fi simţit şi 15 ani mai târziu. În 1986 a explodat un reactor nuclear al centralei nuclearo-electrice de la Cernobâl, Ucraina, fostă Uniune Sovietică. S-au înregistrat peste 100000 de morţi şi imense degradări ale mediului. În 1987 a fost confirmată pentru prima dată existenţa unei găuri în stratul de ozon.
În 1991 are loc „Războiul din Golf” care duce la mari pierderi de vieţi omeneşti şi la mari catastrofe ecologice.
În 1993, „Summitul de la Rio al Naţiunilor Unite” dezbate criza contemporană şi mai ales impactul ei asupra mediului. Se angajează primul plan de acţiune globală – Agenda 21. În capitolul 36 al Agendei 21 se afirmă rolul cheie al educaţiei ecologice.
La 10 ani după Summitul de la Rio, cu tot entuziasmul care a dus la adoptarea Agendei 21, ea este în cea mai mare parte un eşec. Au fost depuse eforturi mari de către unele state, organizaţii sau corporaţii. Opinia publică este saturată cu informaţii legate de mediu (din toate ţările) dar mobilizarea în jurul cauzei a scăzut. Acţiunile pentru mediu par a fi în retragere peste tot, cu excepţia Peninsulei Scandinave.
Ca rezultat al Conferinţei de la Rio a apărut GEF (Global Environment Facility) care reprezintă un mecanism de finanţare al unor proiecte legate de mediu şi dezvoltare în diferite părţi ale lumii. Finanţatorii GEF sunt Banca Mondială, UNDP (Programul naţiunilor unite pentru dezvoltare) şi UNEP (Pragramul naţiunilor unite pentru mediu).
UNEP contribuie cu experienţă ştiinţifică şi selectează ariile proiectelor GEF, UNDP face legătura între mediu şi dezvoltare, Banca Mondială este responsabilă de proiectele de investiţii.
Direcţiile în care acţionează GEF sunt:
- reducerea efectului de încălzire globală
- protecţia biodiversităţii
- protecţia apelor internaţionale
- reducerea efectului de epuizare a ozonului.
În materialele următoare voi aborda „poluarea atmosferică”, „poluarea apei”, „poluarea solului”, „poluarea fonică”, încercând să completez datele teoretice din literatură cu exemple concrete din România şi din judeţul Neamţ – în special.
„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”!
Nastasă Dumitru, farmacist primar
