”Pianul călător” ajunge, vineri, la Piatra Neamț

”Pianul călător” ajunge, vineri, la Piatra Neamț
Stagiunea muzicală 2016-2017, organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ şi cu Liceul de Artă „Victor Bruner” din Piatra-Neamţ, continuă cu un recital pianistic de zile mari. Organizatorii au reuşit înscrierea oraşului nostru în ruta naţională a PIANULUI CĂLĂTOR, proiect muzical al Societăţii Române de Radio care îl are în prim plan pe valorosul pianist HORIA MIHAIL. Acesta va prezenta publicului meloman un program muzical intitulat „Romantic vals”. Evenimentul, care va fi prezentat de Vasilica Stoiciu-Frunză, va avea loc vineri, 7 aprilie, cu începere de la ora 19:00, la sala studio „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner”.
Accesul spectatorilor în sală se va face doar pe bază de invitații, care se pot ridica de la sediul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr. 3A, tel. 0233.214.026.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.