ISSN 2457 - 3973

Opt persoane acuzate de 20 infracțiuni prin metoda “Accidentul” au fost reținute de polițiștii nemțeni

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț și ai Direcției Operațiuni Speciale au destructurat un grup specializat în înșelăciuni prin metoda ,,Accidentul”.

Opt persoane bănuite de săvârșirea a 20 de infracțiunii, cu un prejudiciu de peste 50000 de lei, au fost reținute.

Joi, 02 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Piatra Neamț, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale au organizat o acţiune pe raza judeţelor Neamţ, Vaslui, Bacău şi Iaşi.

Vineri, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale au pus în executare 8 mandate de aducere, în judeţele Neamţ, Vaslui, Bacău şi Iaşi și au efectuat o perchiziție domiciliară.
La activități au participat luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale și polițiști de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Neamț, precum şi din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi.
Persoanele vizate, dintre care 4 încarcerate, trei aflate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu şi o persoană aflată în stare de libertate sunt bănuite că, în perioada iulie-octombrie 2017, ar fi comis 18 infracţiuni de înşelăciune şi tentativă de înşelăciune, prin metoda ,,Accidentul”, cauzând victimelor un prejudiciu de 41.000 de lei şi 2.500 de euro, din care o parte a fost recuperat de polițiști.

În aceeași cauză, la data de 15 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au organizat o acțiune de prindere în flagrant a trei membri ai grupării, imediat după comiterea a două infracţiuni de înşelăciune prin metoda “Accidentul”, ocazie cu care asupra lor a fost găsită suma de 12586 lei şi 450 euro.
La acea dată, față de aceștia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.
Totodată, pe parcursul documentării activităţii infracţionale, polițiștii nemțeni în colaborare cu Poliţia municipiului Iași, în data de 21 octombrie a.c. au realizat prinderea în flagrant a unui bărbat de 24 de ani, din Iași, în timp ce arunca peste gardul unui penitenciar telefoane mobile, folosite la comiterea infracţiunilor de înşelăciune prin metoda “Accidentul”, precum şi a altor bunuri interzise la deţinere în penitenciar. Această persoană este cercetată într-un alt dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea de bunuri interzise la deținere de către polițiștii ieșeni.
Polițiștii din Neamț au colaborat și cu polițiști din Cluj şi Bacău, pentru probarea altor două de infracțiuni de acest gen, comise pe teritoriile acestor județe.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au reținut cele opt persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, din Neamț, Iași și Vaslui, urmând să fie prezentate Judecătoriei Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    Articolul anterior

    O tânără cu handicap a ars de vie la Bălțătești

    Articolul următor

    Consumatori și traficanți de droguri din Piatra-Neamț, prinși de polițiști

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Cel mai popular