Noutăți interesante despre județul Neamț! Tu știi câți mai suntem? Dar câți vom fi?

Noutăți interesante despre județul Neamț! Tu știi câți mai suntem? Dar câți vom fi?

 1. Populația

Cu o populație rezidentă de peste 460 mii de persoane,  județul Neamț se află pe locul 15 în ierarhia județelor și deține 2,6% din populația României. Densitatea populației județului este de 78,6 locuitori/kmp, cu 5 locuitori/kmp mai mică decât cea națională (83,7 locuitori/kmp).

În ceea ce privește mișcarea naturală a populației, județul Neamț înregistrează anual un numar de peste 5000 născuți vii reprezentand 2,6% din numarul total de nascuți vii la nivel național și un număr de de peste 6000 decedați reprezentând 2,7% din numarul total de decese la nivel național. Sporul natural este negativ și plasează județul pe locul 24 în comparație cu celelalte județe ale țării.

Durata medie a vieții (74,83 ani) plasează județul Neamț pe locul 19 în ierarhia națională cu diferente relativ mari pe sexe: masculin – 71,15 ani (locul 18) și feminin – 78,65 ani (locul 13).

  1. Resurse de muncă

 

Resursele de muncă sunt în județul Neamț de peste 360 mii persoane, reprezentând 2,6% din totalul național al resurselor de muncă și plasând județul pe locul 15 în ierarhia județelor. Rata de ocupare a resurselor  este de 51,9% (puțin peste cea la nivel regional – 49,6%) dar destul de mică în comparație cu celelalte județe – locul 34 în ierarhia națională.

Populația activă civilă a județului (peste 200 mii persoane) reprezintă 2,2% din totalul național în timp ce populația ocupată civilă este de peste 188 mii persoane (o pondere importantă- 42,8% – lucrează în domeniul agricultură-silvicultură).

În ceea ce privește câștigurile salariale , județul Neamț ocupă poziția 36 în clasamentul județelor la câștigul mediu salarial net respectiv poziția 35 la câştigul mediu salarial nominal brut.

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul semestrului I 2015, în județul Neamt (11374 persoane) reprezenta peste 2,4% din numărul total de șomeri la nivel național  iar rata șomajului (5,7%)  plasa județul pe locul 18 în clasamentul național.

Numărul mediu al pensionarilor în primul trimestru al anului era de peste 110 mii persoane iar pensia medie era de 840 lei, față de 886 lei la nivel național.

 

 

  1. Agricultura și silvicultura

 

Având o suprafată totală de 589.614 ha – 2,5% din suprafața României (al 18-lea județ ca suprafață)- județul Neamț deține 1,9% din suprafața agricolă națională (280.849 ha). Totodată, suprafața ocupată cu păduri şi vegetaţie forestieră (3,9% din totalul la nivel național) plasează judetul pe locul 9 în țară.

În funcție tipurile de culturi existente județul Neamț deținea o pondere importantă la suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr (11,7% din suprafața națională și locul 3 la nivel național); rădăcinoase pentru nutreț (7,4% din suprafața națională și locul 4 la nivel național); secară (4,7% din suprafața națională și locul 8 la nivel național); cartofi (3,7% din suprafața națională și locul 9 la nivel național) etc.

Acest lucru se reflectă în producția diferitelor tipuri de culturi astfel încât județul Neamț se află între primele 10 județe la producția de sfeclă de zahăr (125.927 tone reprezentând  12,2% din producția națională – locul 3), secară (1.213 tone reprezentând 5,1% din producția națională – locul 7) și cartofi (122.536 tone reprezentând 3,7% din producția națională – locul 10). În ceea ce privește producția medie vegetală, județul Neamț se afla în primele 10 județe la: floarea soarelui (2.579 kg/ha – locul 2 în țară), porumb (5.660 kg/ha – locul 4 în țară) și sfeclă de zahăr (38.218 kg/ha – locul 6 în țară).

Parcul de tractoare și mașini agricole din județul Neamț este  relativ slab dezvoltat comparativ cu celelalte județe: locul 39 la tractoare agricole, locul 20 la semănători mecanice și locul 26 la combine.

La producția de struguri județul Neamț produce peste 3.200 tone reprezentând doar 0,3% din totalul producției naționale (locul 30 in țară) în timp ce la producția de fructe este de  1,5% din producția națională (locul 24 în țară).

 

În ceea ce privește creșterea animalelor, județul Neamț are: 71.664 bovine reprezentând 3,5% din numărul total de bovine (locul 5 în topul județelor); 55.8426 porcine reprezentând 2,2% din numărul total de porcine; 132.6483 ovine reprezentând 1,9% din numărul total de ovine; 208.919 caprine reprezentând 2,4% din numărul total de caprine. Producția agricolă animală poziționează județul Neamț între primele județe (locul 6) la lapte de vacă și bivoliță (în Neamț s-au produs 1.477 mii hl reprezentând 3,5% din producția națională). Valoarea totală a producției agricole județene reprezintă 2,3% din valoarea totală a producției agricole naționale și plasează județul Neamț pe poziția 22 în clasamentul județelor.

Județul Neamț deține 4% din suprafața fondului forestier național și este al doilea județ din țară la volumul de lemn recoltat (s-au exploatat în Neamț peste 6,8% din volumul total național).

 

  1. Invățamant si cultura

În cele aproximativ 150 unități școlare învață un număr de peste 80 mii persoane, reprezentând 2,2% din populația școlară națională. Personalul didactic însumează un număr total de peste 5 mii persoane.

Activitatea unităţilor culturale a fost restrânsă comparativ cu alte județe ( locul 37 la numărul de spectacole și locul 39 la număr de spectatori). Un loc important ocupă județul Neamț în privința numărului de biblioteci  (locul 10) și a numărului de volume eliberate (locul 4).

  1. Justiţie şi starea infracţională

 

În ceea ce privește persoanele condamnate definitiv și a infracțiunilor cercetate și soluționate de către poliție, cifrele plasează județul Neamț pe locul  21 în țară în ceea ce privește rata criminalității (persoane condamnate definitiv la 100000 locuitori)  respectiv pe locul 27 la rata infracționalității (infracțiuni la 100000 locuitori).

 

  1. Sanatate și asigurari sociale

Rețeaua unităților sanitare cuprinde: 5 spitate, 44 de cabinete medicale de medicină generală, 260 de cabinete medicale de familie, 262 de cabinete stomatologice, 310 cabinete medicale de specialitate, 157 farmacii și puncte farmaceutice. Personalul medico-sanitar în unitățile proprietate publică este format din: 398 medici, 7 stomatologi, 7 farmaciști, 1913 personal sanitar mediu și 1189 personal sanitar auxiliar. În unitățile proprietate privată profesează: 431 medici, 231 stomatologi, 208 farmaciști, 1019 personal sanitar mediu și 25 personal sanitar auxiliar.

 

  1. Locuințe și utilități

 

Rețeaua de distribuție județene a apei potabile are o lungime totală de peste 1300 km prin care se distribuie în 52 localități peste 10000 mii mc de apă. Județul Neamț se află pe locul 30 la lungimea rețelei, respectiv pe locul 25 la cantitatea de apă distribuită comparativ cu celelalte județe.

În ceea ce privește rețeaua și volumul gazelor naturale, într-un număr de 18 localități se distribuie un volum de peste 99000 mii mc iar lungimea rețelei de distribuție este de peste 470 km.

Lungimea străzilor orășenești  este de peste 400 km din care modernizate peste 290 km. Suprafața intravilană a municipiilor și orașelor din Neamț este de peste 6000 ha iar suprafața spațiilor verzi – de peste 350 ha – plasează județul pe locul 24 în comparație cu celelalte județe.

În județul Neamț fondul de locuințe este constituit dintr-un număr de peste 220 mii locuințe ce au 10141 mii mp și reprezentă 2,5% din fondul locativ național (locul 15 în ierarhia județelor).

 

  1. Turism

 

În județul Neamț există peste 200 unități de cazare turistică reprezentând 3,5% din totalul național și plasând județul în primele 8 județe. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune, în perioada ianuarie-iunie 2015, era de 866.931 locuri-zile.

În ceea ce privește numărul de turiști cazați, județul Neamț se situa în clasamentul județelor pe locul 14 cu un număr total de turiști de 70.776 persoane. Creșterea capacității de cazare concomitent cu o ușoară scădere a numărului de turiști și a numărului de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică a dus la o scădere treptată  a indicelui de utilizare netă a capacității de cazare turistică astfel încât, în primul trimestu a anului, era de 14,3%, cu 1,6% mai mic fața de aceeași perioadă a anului trecut.

La nivel teritorial, cea mai mare capacitate de cazare turistică se înregistra în comuna Ceahlău (peste 1.330 locuri) și cele mai multe sosiri ale turiștilor în municipiul Piatra Neamț (peste 22 mii persoane).

 

  1. Activitate economică

În județului Neamț există peste  8000 intreprinderi active, din care cele mai multe (peste 7 mii microintreprinderi, 995 mici și mijlocii și doar 15 mari). Comparativ cu alte județe, județul Neamț se află pe locul 21 la numarul de intreprinderi active. Cele mai multe dintre acestea activează în domeniul comerțului cu ridicata și amănuntul sau repararea autovehicolelor și motociletelor urmate de domeniul industriei prelucrătoare .

Unitățile locale active din Neamț realizează o cifră de afaceri totală de peste 11 miliarde lei reprezentând 1% din cifra de afaceri realizată la nivel național și plasând județul pe locul 25 în topul județelor. Cele mai mari cifre de afaceri se înregistrează în:  comerț (42%) și industrie(34,9%).

Efectivul de personal al unităților locale active  (peste 60 mii persoane) plasează județul pe locul 24 în ierarhia județelor. Cei mai mulți angajați activează în: industria prelucrătoare (peste 21 mii persoane) și comerț (peste 14 mii persoane).

10. Comerțul internațional

În primul trimestru a anului, exporturile FOB au însumat 133.098 mii euro, în timp ce importurile CIF au fost de 113.679 mii euro. După câte se observă, județul Neamț este printre puținele județe care înregistrează un excedent comercial FOB/CIF ( în valoare de 19.420 mii euro) în condițiile în care la nivel național se înregistrează un deficit comercial FOB/CIF (2.6 miliarde euro).

Un comentariu la "Noutăți interesante despre județul Neamț! Tu știi câți mai suntem? Dar câți vom fi?"

  1. Nina Ciobanu   28 august 2015 la 9:24

    In sfarsit avem si noi date la dispozitie pentru a ne cunoaste mai bine judetul. Felicitari !
    Din toate datele un lucru ma nelinisteste, si anume ca suntem printre primii din tara la taierile de paduri:
    „Județul Neamț deține 4% din suprafața fondului forestier național și este al doilea județ din țară la volumul de lemn recoltat (s-au exploatat în Neamț peste 6,8% din volumul total național).”

    Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.