Nocivitatea compuşilor chimici ai tutunului

Nocivitatea compuşilor chimici ai tutunului

Ţigara este un veritabil laborator unde, fumătorul îşi prepară otrăvuri pentru persoana proprie şi pentru cei din jur. Ca orice organism viu, planta de tutun are o compoziţie chimică complexă (fapt remarcat în materialul anterior) cu specificaţia că cel puţin 60 din cei peste 4000 de compuşi chimici puşi în evidenţă, în contact cu ţesuturile vii, provoacă cancer.

Nicotina:

Multă vreme s-a crezut că nicotina este singurul compus toxic al tutunului şi al fumului produs prin arderea acestuia. Nicotina este principalul alcaloid (compus chimic cu reacţie alcalină, conţinând azot în moleculă) din frunzele de tutun,m unde se găseşte ca sare a acizilor citric şi malic. Frunzele de tutun uscate conţin 2-8% nicotină. Alcaloidul este prezent în produsele din tutun folosite ca droguri şi în produsele medicamentoase folosite în dezintoxicarea organismului (starea de sevraj).

Nicotina este un drog care creează dependenţă, acţionând asupra sistemului nervos central, iniţial printr-o stimulare apoi printr-o încetinire a activităţii, fapt ce se materializează printr-o excitaţie apoi prin depresie urmată de sedare. Alte acţiuni: activarea electrocorticală, relaxarea musculaturii scheletice, efecte endocrine şi cardiovasculare. Nicotina se leagă de receptori specifici ai sistemului nervos, traversează bariera sânge-creier şi se acumulează la scurt timp după pătrunderea în organism(câteva secunde) în creier.

Efectele nicotinei sunt:

  • bătăi cardiace rapide
  • constricţia vaselor sanguine din cord
  • creşterea pulsului şi a presiunii sângelui
  • creşterea ejecţiei de sânge din cord
  • creşterea concentraţiei de acizi graşi din sânge
  • creşterea agregării plachetare
  • scăderea estrogenilor, fapt ce determină o menopauză precoce.

Unii alcaloizi din tutun înrudiţi cu nicotina, inclusiv nicotina, produc prin metabolizare (transformare chimică) nitrozamine, compuşi cancerigeni. Pe lângă nicotină, în tutun se găsesc şi alţi alcaloizi cum ar fi: nicoteina, nicotimina, nicotelina, pirolidina, anabazina, miozina, N-metilmiozina, nicotirina etc., care împreună reprezintă 2-6%. Cotinina este un metabolit al nicotinei (produs de transformare) deosebit de cancerigen.

Nicotina este una din otrăvurile cele mai violente. Fiecare inhalare de fum conţine suficientă nicotină pentru a omorî un şoarece prin injectarea ei. O doză de 30-50 mg de nicotină este suficientă pentru a omorî un om. Nicotina provoacă un spasm al micilor bronhii ducând la o jenă respiratorie care poate ajunge nivelul astmatic. Nicotina este responsabilă de dependenţa tabagică şi de toxicomania care o însoţeşte, fiind şi aditivă. Ca şi pentru alte droguri, este nevoie de cantităţi crescânde pentru a obţine acelaşi efect, trecându-se în câteva luni de la folosirea ocazională, la obişnuinţă şi apoi la dependenţă.

Nicotina produce efecte dezagreabile, greaţă, transpiraţie abundentă, vomă, dar corpul fumătorului se obişnuieşte repede cu ele. La sfârşitul unei zile, un fumător a absorbit deja 30-50 mg nicotină – doza mortală. Ficatul a metabolizat-o (transformat-o) şi eliminat-o, pe măsură ce a fost absorbită.

Înghiţirea de tutun poate fi la fel de periculoasă şi chiar mortală pentru un copil care a ingurgitat o cantitate de nicotină conţinută într-o singură ţigaretă.

Experţii OMS spun: Trebuie bine înţeles că nicotina este un drog şi un drog puternic. De altfel, industria tutunului o ştie foarte bine. Se regăseşte chiar în propriile ei documente, care arată că ţigareta nu este decât un suport pentru acest drog”.

Oxidul de carbonmonoxidul de carbon:

Oxidul de carbon (CO) este un gaz incolor, foarte toxic şi otrăvitor, prezent în concentraţii mari în fumul de tutun (2-4% din fumul inhalat). O concentraţie în aer de 0,1% în volum este periculoasă după un timp, dar una de 1% este mortală după câteva minute. Intoxicaţiile fumătorilor cu oxid de carbon sunt cronice şi nu provoacă decese imediat. Oxidul de carbon este generator de hipoxie în toate ţesuturile, în competiţie cu oxigenul. CO se combină de 200 de ori mai repede cu hemoglobina decât oxigenul, explicându-se astfel reducerea capacităţii de transport a oxigenului de către hemoglobina din sânge. CO reacţionează cu hemoglobina din sânge formând carboxihemoglobină, compus analog cu oxihemoglobina, dar mult mai stabil. Când aerul conţine 0,07% în volum CO, jumătate din hemoglobina din sânge este transformată în timp de o oră în carboxihemoglobină, hemoglobina nemaiputând îndeplini funcţia normală de transportor al oxigenului de la plămâni la organe şi ţesuturi. O slabă alimentare cu oxigen antrenează risc de accidente grave, mai ales în cursul efortului fizic.

Oxidul de carbon este un puternic agent vasoconstrictor, factor de îmbătrânire a pereţilor vasculari. Se vorbeşte de „stress vascular” cu manifestări clinice ca: extremităţi (mâini şi picioare) reci, gâfâială rapidă la efort, riduri accentuate, ten palid, întârzierea proceselor de cicatrizare etc.

Ţesuturile şi organele marilor fumători primesc cu până la 15% mai puţin oxigen. În aceste condiţii, creierul şi musculatura sunt incapabile să funcţioneze eficient iar compensarea se face printr-o muncă crescută a inimii şi plămânilor, cu apariţia de probleme circulatorii. Oxidul de carbon (CO) exercită şi un efect direct lezional asupra pereţilor arterelor şi de stenoză al coronarelor, cu inducerea infarctului miocardic.

Gudronultarul:

Prin arderea tutunului şi a ingredienţilor lui se obţine un lichid gros, maroniu, care se condensează din fum şi conţine cele mai periculoase chimicale , în special agenţi chimici responsabili de iniţiere şi producere a proceselor canceroase, similar cu produsele lichide rezultate la distilarea uscată a cărbunelui şi lemnului, numit gudron sau tar. Acest gudron sau tar, la rece, se condensează şi se depune în căile aeriene ale fumătorului.

Există o modalitate simplă de a evidenţia tarul sau gudronul din fumul oricărei ţigări: se trage fum dintr-o ţigară aprinsă în gură şi se proiectează în jet puternic pe un suport alb, ce poate fi: o batistă, un şerveţel, hârtie igienică, sugativă, etc. Pe suportul alb, se va evidenţia o pată maronie, uleioasă, urât mirositoare. Vă sugerez să vă imaginaţi mintal, orientativ, cam cum arată plămânii unui fumător, dacă dintr-un singur fum de ţigaretă evidenţiem pata de gudron.

Gudronul din tutun conţine peste 40 de compuşi cancerigeni. Prima observaţie a unui cancer uman provocat de astfel de compuşi a fost făcută de chirurgul englez Percival Pott în anul 1775, care a constatat o predispoziţie a coşarilor pentru cancer la scrot.

Cantitatea de gudron dintr-o ţigaretă (numită de fabricanţi „condensat”) este cuprinsă între 0,5 şi 25 mg. Această cantitate este absorbită de către fumător proporţional cu profunzimea inhalării fumului.

Dintre compuşii gudronului (tarului), cei mai importanţi (şi mai periculoşi din punct de vedere al toxicităţii) sunt hidrocarburile policiclice aromatice cu nuclee condensate liniar şi angular, care au acţiune cancerigenă (3,4-benzpiren, 1,2-benzantracen, colantren, 1,2,5,6-dibenzantracen etc.).

Cercetările de laborator au demonstrat că şi antracenul şi fenantrenul, din compuşi inactivi devin cancerigeni prin introducerea unei grupe „metil” în una din poziţiile 9 sau 10. Colantrenul şi 6-metilcolantrenul au cea mai ridicată activitate cancerigenă. Cea mai studiată dintre aceste hidrocarburi este benzo(a)pirenul care, în ficat, sub influenţa unor enzime, se transformă în dihidroxi-epoxi- tetrahidrobenzo(a)piren, care produce mutaţii ce duc la creşterea necontrolată a unor celule.

Hidrocarburile policiclice aromatice sunt factori cancerigeni pe tot traiectul parcurs de fumul de tutun: buze, limbă, faringe, laringe, bronhii, şi pe căile de eliminare: rinichi, vezică, colon, rect.

Contrar cazului nicotinei, efectele gudronului nu pot fi observate imediat: el se depune în principal pe căile respiratorii şi în plămâni dar efectele dăunătoare nu se manifestă decât pe termen lung.

Alte substanţe generatoare de cancer:

Simpla enumerare a acestor compuşi ar trebui să pună pe gânduri orice fumător. Aceste substanţe apar în toate formele sub care se găseşte tutunul comercial sau brut. Ele se găsesc în:

  • tutunul nears: nitrozamine, hidrazine, hidrocarburi aromatice, arsenic, cadmiu, crom, cobalt, mercur, azot, plumb, seleniu;
  • faza de gaz: dimetilnitrozamina, dialkilnitrozamina, nitrozopirolidona, nitrozopiperidina, hidrazina, clorura de vinil;
  • faza de aerosol: benzapirenul, 5-metilcrizenul, dibenzantracenul, benzofluorantrenul, dibenzopirenul, dibenzacridina, indenopirenul, benzantracenul, crizenul, metilcrizenul, metilfluorantrenul etc.

Toate aceste substanţe pot îmbrăca forma unor factori favorizanţi, a unor cocarcinogeni sau a unor substanţe cancerigene cu afinitate (tropism) pentru esofag, plămân, pancreas, rinichi şi vezică.

Compuşi iritanţi:

Compuşii din diferite grupe şi clase chimice ca fenoli, uretani, hidrocarburi aromatice monociclice, toluidine etc., agresează întregul aparat respirator. Gâtul fumătorului este roşu, tumefiat, tapisat cu secreţii. Cilii vibratori ai mucoasei respiratorii sunt paralizaţi de o doză infimă de fum de tutun: o singură ţigară blochează cilii vibratori timp de 4 zile. Celulele de apărare ale aparatului respirator sunt blocate sau diminuate. Drept consecinţă, rezultă o încărcare a căilor respiratorii ţi o reducere a puterii de apărare a aparatului respirator contra infecţiilor şi a altor poluanţi atmosferici.

Aditivi:

Pentru a avea anumite arome, tutunul se usucă cu atenţie, proces în cursul căruia se produce o anumită fermentaţie. Urmărind schimbarea gustului, s-au adăugat tutunului alte substanţe, zaharuri şi substanţe naturale aromate (cacao), cu efect îndulcitor sau bronhodilatator, contribuind la a fuma în plus.

Există un secret bine păstrat al industriei tutunului: compoziţia aditivilor. În fabricile europene care fabrică sub licenţă, „sosul” se aduce direct din SUA şi nimeni nu cunoaşte reţeta.

Astăzi, singura informaţie pe care o cunoaştem este lista aditivilor autorizaţi pentru folosirea în ţigarete, conţinând 599 de substanţe. În afară de fabricanţi, nimeni nu ştie care sunt aditivii folosiţi pentru o anumită marcă, în ce cantitate şi cu ce scop. Eventualelor întrebări, industria răspunde că este vorba de substanţe autorizate, folosite numai pentru obţinerea unui gust inimitabil al produselor sale. Când aceste produse ca: zaharuri, extract de vanilie, suc de prune, oţet etc., recunoscute ca sigure în industria alimentară, sunt arse, ele trec în anumiţi compuşi adiţionali, poate mai puţin otrăvitori decât nicotina.

Fiecare aditiv autorizat este evaluat pe baza netoxicităţii alimentare şi nu se are în vedere în ce se transformă în urma proceselor de cracare şi piroliză din timpul arderii ţigaretei.

…Ţigareta este un veritabil laborator în care fumătorul îşi prepară otrăvuri pentru propriul corp şi pentru cei din jur…Dumitru-Nastasa-150x150

„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”!

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.