Marș al tăcerii pentru susținerea familiei doctoriței Smicală! Au venit și protopopul de Piatra Neamț și starețul Mănăstirii de la Petru-Vodă! (foto-galerie)

Marș al tăcerii pentru susținerea familiei doctoriței Smicală! Au venit și protopopul de Piatra Neamț și starețul Mănăstirii de la Petru-Vodă! (foto-galerie)

Aproape 100 de persoane, majoritatea oameni reprezentantivi pentru comunitatea din Neamț, au venit, sâmbătă, la Turnul lui Ștefan cel Mare din Piatra Neamț, în semn de solidaritate cu familia doctoriței Camelia Smicală și pentru a condamna, totodată, abuzurile pe care statul finlandez le-ar comite împotriva ei.

După ce s-au adunat într-un cerc în mijocul căruia tineri îmbrăcați în costume populare și cu steaguri în mâini au cântat Imnul Național, oamenii au plecat într-un marș al tăcerii pe principalele bulevarde din oraș.

Printre cei veniți la această acțiune i-am remarcat pe protopopul de Piatra Neamț, Valentin Tofan și starețul Mănăstirii de la Petru-Vodă, părintele Hariton Negrea, dar și alte fețe bisericești.

De asemenea, au venit în calitate de părinți și nu de oameni politici liderul ALDE Neamț și vicepreședinte al CJ Neamț, Ion Asaftei, consilierii locali Cristian Tihenea și Cătălin Misăilă (organizatorii evenimentului), președintele PMP Piatra Neamț, Cristian Sauciuc, consilierul local UNPR Amalia Moisii, consilierul PSD Victorița Păduraru, consilierul PSD Claudia Moroiu, administratorul public al județului, Oana Bulai, directorul Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Carmen Nastasă, directorul Casei Corpului Didactic, Florentina Moise.

Tatăl doctoriței Camelia Smicală, doctorul pensionar Radu Smicală a declarat: ”Sunt șocat, nu am crezut după o viață ca medic pediatru, acum pensionar, să ajung clipele astea. Ce vină au doi copii, să fie la pușcărie, așa cum au scris și la ONU. Au cerut să fie dați mamei. Nu știu dacă fiica mea mai rezistă. Fostul ei soț a spus că până nu o termină, nu se lasă. Ultima dată, autoritățile i-au luat copiii pentru că ar fi prea atașați de mamă, auziți ce aberație. Cer autorităților din România să își apere fii, românii. Potrivit normelor europene, copiii pot fi dați rudelor până la gradul patru și am solicitat să ni-i dea nouă, ca bunici, am demonstrat că avem condiții și noi, și celălalt copil al nostru, dar nu vor să respecte aceste norme. Și din această cauză o pedepsește și mai tare pe fiica mea pentru că statul finlandez ar fi fost făcut de râs. Statul român s-a implicat dar prea fin”.

Protopopul de Piatra Neamț, Valentin Tofan: ”Așteptăm să se intre într-o stare de normalitate, românii să fie tratați ca toți oamenii iar copiii să fie lăsați în sânul familiei. Bunicul spunea că cei doi copii au fost luați de autoritățile din Finlanda pentru că sunt prea atașați de mamă, dar oare nu este normal acest lucru? De cine să fie atașați copiii? Este firesc să ieșim mai mulți, măcar familia să simtă că suntem aproape iar autoritățile să își apere oamenii. Lucrurile trebuie să se îndrepte iar copiii să fie redați în sânul familiei”.

Starețul Mănăstirii Petru-Vodă, părintele Hariton Negrea: ”Familia și unitatea familiei este foarte important să se păstreze așa cum a rânduit Dumnezeu și așa cum legiferează statul român. Am considerat că Mănăstirea noastră fiind ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, și fiind și sub patronajul Acoperământul Maicii Domnului, cei doi copii – Mihai și Maria – au o legătură duhovnicească cu mănăstirea noastră. Am venit la acest marș al tăcerii care să amintească chiar popoarelor dezvoltate din Occident că valoarea familiei este foarte importantă și pentru ele”.

Ion Asaftei, președinte ALDE Neamț/vicepreședinte CJ Neamț: ”M-am alăturat acestui protest care vrea să pună capăt pentru totdeauna la o formă de manifestare atât de negativă în ceea ce înseamnă protecția socială în țările nordice. Este o barbarie nordică pentru că a smulge copiii din sânul familiei, a-i despărți și a-i trimite în tot felul de plasamente ciudate, este mai mult decât umilitor. Este o situație care nu face nimic altceva decât să producă traume pentru acești copii, cu consecințe pentru viitorul lor”.

Povestea…

Drama doctoriței Camelia Smicală a început după ce, recăsătorită în Finlanda cu un om de afaceri de acolo, a început să fie bătută de acesta. A divorţat şi a cerut un ordin de restricţie pentru ea, fiica ei (acum de 16 ani dintr-o căsătorie anterioară) şi cei doi copii minori pe care îi are de pe urma mariajului cu cetăţeanul finlandez. În primă fază a primit o locuinţă cu adresă protejată dar în urma unor malversaţiuni, statul finlandez i-a luat cei doi copii, în anul 2015, pe motiv că vrea să se repatrieze în România. Minorii au ajuns în grija tatălului însă nu pentru multă vreme deoarece bărbatul îi bătea constant. Statul finlandez a decis, după ce a mutat copiii într-un centru de plasament, să îi dea din nou în grija mamei însă nu această situaţie nu a durat foarte mult. Însă de această dată, copiii au fost despărţiţi şi mutaţi în centre de plasament diferite.

Între timp, doctoriţa Smicală a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru că, în 2015, când autorităţile au venit să îi ia copiii, aceasta ar fi fost violentă cu o parte din reprezentanţii statului.

De asemenea, femeii i-a fost interzis dreptul de a profesa ca medic şi practic a rămas şi fără surse de venit, astfel că statul finlandez poate argumenta mai uşor că nu are cu ce să îşi întreţină copiii.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.