ISSN 2457 - 3973

Laurențiu Leoreanu divorțează de ”marea familie romașcană” și alege liniștea mandatului de deputat! Surse: negociază înscrierea în ALDE!

Laurențiu Leoreanu va renunța la mandatul de primar al municipiului Roman, câștigat pentru a treia oară în această vară, și va alege mandatul de deputat obținut, pe listele PNL, la redistribuire. Leoreanu a declarat pe pagina sa de socializare că ”îmi voi depune mandatul de primar dupa data de 1 ianuarie, pentru ca noi să putem fi, aşa cum am fost mereu în ultimii 8 ani, împreună şi sărbătorind cu speranţă şi încredere trecerea dintre ani, ca o mare familie, cu lacrimi şi zâmbete, cu dureri şi bucurii, oameni frumoşi ai acestui oraş”.

Candidatura lui Laurențiu Leoreanu la parlamentare a surprins locuitorii municipiului Roman care l-au votat în vară crezând în programul ”marii familii romașcane”. Au existat voci potrivit cărora, acesta ține neapărat să ajungă parlamentar pentru a beneficia de protecția mandatului, însă până la această oră nu a apărut nimic oficial care să confirme că primarul de Roman ar avea probleme de natură penală.

Pe de altă parte, în legislatura care tocmai se încheie, s-a dovedit că imunitatea nu mai este sigură pentru nimeni, cu atât mai mult dacă ești în opoziție. Tocmai pe aceste considerente, în cercurile politice din București au apărut informații potrivit cărora Laurențiu Leoreanu și-a negociat deja înscrierea la ALDE, partid care va forma guvernul alături de PSD și va avea o majoritate confortabilă în Parlament.

Cea mai avantajoasă variantă pentru Loreanu ar fi PSD. Peședintele PSD Neamț, Ionel Arsene, nici nu vrea să audă așa ceva! Mai mult, la ultima conferință de presă a avut o poziție extrem de dură în ceea ce îl privește pe ”profesorașul ajuns deputatul la redistribuire din resturi”.

”Eu mă bucur că romașcanii au înțeles că omul este un fariseu care asta a făcut toată viața lui. Să te urci pe statuia sfințită de Înalt Prea Sfințitul, la Roman, și să urli ca la un miting electoral, este o rușine și o lipsă crasă de bun simț! Eu știu că este frustrat că marea familie romașcană i-a dat cu flit. Păi nu poți să te compari cu Arsenie Boca și să crezi că toată  lumea te aplaudă. Dacă nu era PDL la putere, nu făcea nimic. Și aici ar trebui să-i mulțumească zilnic lui Gheorghe Ștefan că altfel era în continuare un profesoraș la un liceu din Roman”, a declarat, vinerea trecută, în conferință de presă, Ionel Arsene – președinte al PSD Neamț și al Consiliului Județean Neamț.

Parcursul politic a lui Laurențiu Leoreanu începe în anul 2004 când a fost ales consilier local la Roman din partea PSD. A demisionat din partid și în anul 2008 avea să câștige mandatul de primar din partea PDL, după ce Gheorghe Ștefan și-a îndreptat toată atenția pe municipiul Roman. Laurențiu Leoreanu a mai trecut și prin Partidul Liberal Democrat dar a cochetat și cu Mișcarea Populară. În final, după ce a reușit să învingă opoziția din interiorul PNL cu ajutorul lui Gheorghe Flutur, Laurențiu Leoreanu a ajuns în tabăra liberalilor. Dacă se va opri aici în parcursul său politic, vom vedea însă toate indiciile arată că va alege puterea.

Cât privește funcția de primar al municipiului Roman care va fi ocupată în urma alegerilor anticipate de anul viitor, este clar că PSD are prima opțiune de a câștiga scrutinul.

Articolul anterior

ALDE Neamț, pe un butoi cu pulbere! Toate tunurile pe ”întreținutul partidului” Mihai Alexandru!

Articolul următor

Andreea Grăpinoiu, sportivul anului 2016 în județul Neamț! Prof. Valentin Gavril, antrenorul anului 2016 în județul Neamț! Lista cu toți laureații!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular