Informații interesante despre tutun

Informații interesante despre tutun

Tutunul – Nicoţiana tabacum – este o plantă din familia „Solanaceelor”, care a fost adusă în Europa în anul 1518 de către marinarii lui Columb şi invadatorii lui Cortez.

Unele surse susţin că tutunul este originar din America Centrală. În apropierea oraşului Tabaco din provincia Yucatam, colonizatorii spanioli au întâlnit pentru prima dată planta de tutun folosită de indieni, sub formă de „ţigară” sau „pipă”, noaptea, pentru a speria ţânţarii. Indienii numeau aceste pipe sau ţigări „tabac”. Sunt surse care susţin că denumirea de „tabac” a fost lansată de coloniştii spanioli, în amintirea localităţii unde au întâlnit-o pentru prima dată.

Majoritatea surselor documentare precizează faptul că tutunul este originar din America (de Nord, Centrală şi de Sud). Indienii „Huron” din America de Nord au un „mit” despre originea tutunului: „…se spune că odată a fost o foamete mare şi că întreg pământul devenise neroditor. După multe rugăciuni, Marele Spirit a trimis o fecioară fără straie să facă pământul din nou roditor şi să salveze oamenii.Ea a atins pământul cu mâna stângă şi acolo au răsărit cartofii şi pământul a devenit fertil. Apoi l-a atins cu mâna dreaptă şi aceasta a dat naştere porumbului şi vegetaţiei. S-a aşezat, şi pe tot pământul rămas a încolţit tutunul…”.

          Există două interpretări ale acestei legende:

(1). Tutunul a fost un dar pentru minte, aşa cum cartofii şi porumbul au fost un dar pentru stomac.

          (2). Tutunul a fost un mesaj (sau un blestem), fapt ce arată că darurile zeilor nu sunt nelipsite de preţ.

Alte surse documentare relevă faptul că, în Antichitate, grecii şi romanii fumau cu pipa şi, uneori, frunze rulate de piper, eucalipt şi alte plante, dar nu tutun.

S-au identificat frunze de tutun printre plantele care au servit la conservarea mumiei lui Ramses al II-lea, fapt ce constituie o enigmă. S-a păstrat uipoteza conform căreia Egiptenii traversau oceanul Atlantic cu mult înainte de Cristofor Columb folosind mici ambarcaţiuni din papirus.

Indiferent de originea plantei de tutun, amerindienii practicau obiceiul fumatului cu peste 3000 de ani în urmă, atât în America de Sud cât şi în America de Nord, pe valea fluviului Mississipi. Cu 1000 de ani înainte de Hristos, în America de Sud se foloseau pipele. Indigenii denumeau planta „petum”. Numele de „tabac” provine fie de la numele insulei Tobago din arhipelagul micilor Antile, unde se cultivă, fie de la denumirea dată de indigeni pipelor lor. Incaşii şi aztecii fumau zilnic sau la marile sărbători religioase. După ei, tutunul avea virtutea de a calma foamea şi de a lupta contra oboselii.

Cristofor Columb descoperind America (28 octombrie 1492) a deschis porţile Europei la un număr mare de plante şi comportamente necunoscute în Europa, cum sunt tutunul şi fumatul, precum şi unor boli necunoscute europenilor.

În secolul al XVI-lea doi căpitani de vas au convins trei amerindieni să-i însoţească la Londra. Aceştia îşi făcuseră provizii serioase de tutun pentru perioada călătoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a plăcut şi au realizat că le este foarte greu să renunţe la el. Pentru a-şi satisface propriile nevoi, marinarii şi exploratorii au plantat terenuri în Africa, Europa şi America. Echipajul lui Magellan a lăsat seminţe de tutun în porturile din Philippine, precum şi în alte porturi. Nemţii au adus tutunul de la hotentoţi (boşimanii şi populaţia Bantu din Africa) iar portughezii l-au luat de la polinezieni.

În scurt timp, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi aştepta şi pe la începutul secolului al XVII-lea, micile parcele cu tutun deveniseră mari plantaţii, extinse peste tot în lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi crescut tutunul, încât plantaţiile s-au extins şi mai mult. Ca o veritabilă „boală contagioasă”, fumatul s-a extins de la un număr mic de indivizi la întreaga populaţie. Consumatorii au îănţeles rapid ceea ce amerindienii ştiau de generaţii: „o dată ce ai început, este greu să renunţi”.

Tutunul nu se foloseşte numai la fumat; el se poate şi mesteca sau poate fi transformat în pulbere şi inhalat, prin prodeul de „prizare”.

Consumarea plantei neprelucrate sau a frunzelor sale nu este suficientă pentru obţinerea destinderii sau a plăcerii şi nici o altă substanţă nu este un substitut adecvat.

Pe măsură ce tutunul pătrundea în tot mai multe ţări, aproape întotdeauna se lupta împotriva sa, fiind considerat nociv şi imoral. Încercările de a-i restrânge utilizarea nu au făcut decât ca tutunul să devină mai valoros, iar aplicarea de taxe au încurajat contrabanda.

Tutunul a fost folosit ca „monedă de schimb” datorită valorii sale ridicate. În cele din urmă, factorii economici au primat pentru mai marii lumii, ajungându-se la câştiguri importante din taxele mai sus menţionate în ţări ca Marea Britanie, Italia, Franţa, Rusia, Prusia şi mai târziu în Statele Unite. Pe măsură ce guvernele s-au convins de pericolul folosirii tutunului, membrii acestora au majorat taxele, simţindu-se astfel cu conştiinţa împăcată, asigurându-şi totodată venituri de milioane de dolari.

Văzând că viciul şi-a extins repede rădăcinile şi cauzează multe boli în popor, principii, guvernatorii, medicii şi oamenii de ştiinţă au plănuit combaterea răului.

În diferite ţări autorităţile au început să ia măsuri drastice împotriva acestui blestem. În turcia, Murad IV combătea atât de crud acest viciu, condamnând pe fumători la decapitare. Şi în alte ţări fumatul era interzis prin pedepse severe.

„Counterblast” de James I., în Anglia, este un fapt istoric; el a scris o broşură în care numeşte fumatul „invenţia lui Satan”. În Italia, Papa Urban VII a poruncit excomunicarea fumătorilor. Cu toate acestea astăzi clerul fumează.

Răspândirea tutunului ca şi a alcoolului, este rezultatul unui tip de comportament care nu poate fi eliminat nici prin lege, nici prin aplicarea de taxe şi nici prin „bula papală”.

Ravagiile provocate de „sifilis” introdus în Lumea Nouă de către „omul alb”, pălesc în comparaţie cu numărul de decese şi de boli cauzate de tutun în întreaga lume.

S-ar putea spune că indienii s-au răzbunat.

 

Răspândirea tutunului în Europa

 

La începutul secolului al XVI-lea, tutunul se răspândeşte aproape în toată Europa, datorită reputaţiei sale de plantă medicinală. Se vinde sub formă de pudră şi mai apoi sub formă de suluri. Plantaţiile franceze şi engleze se dezvoltă în America de Nord, Antile şi Cuba. „Planta miraculoasă” este descoperită şi de Italia şi Malta. Spania o răspândeşte în Olanda. Turcia, Marocul şi chiar Japonia dezvoltă culturi de tutun.

Datorită accidentelor provocate în mod progresiv de folosirea sa, tutunul este cunoscut ca un „drog diabolic”.

Folosirea „pipei” a ajuns în Europa trecând prin Anglia, care a adus-o din America. În timpul lui Ludovic al XIII-lea se răspândeşte „prizatul” în Franţa. Cardinalul Richelieu a instituit primul impozit pe tutun, iar Colbert, în 1674 l-a transformat într-un privilegiu regal. În 1642, Papa Urban al VII-lea a emis o „bulă” contra tutunului.

La sfârşitul secolului al XVI-lea şi în secolul al XVII-lea, între partizanii şi duşmanii tutunului se dă o luptă mai virulentă decât cea de astăzi.

În 1618 regele Iacob I al Angliei, fiul Mariei Stewart, l-a decapitat pe Sir Walter Raleigh, reproşându-i printre altele că a importat tutun din Virginia.

În Persia, şahul Abbas, referindu-se la Coran, a tăiat nasul celor care prizau tutun şi buzele celor care fumau tutun.

În Rusia, ţarul Mihail Fedorovici, la îndemnul Bisericii Ortodoxe, ameninţa fumătorii cu 60 de lovituri la tălpi, biciuire sau tăierea nasului.

Soldaţii lui Ludovic al XIV-lea au primit pentru prima oară tutun de trupă, obicei preluat de Austro-Ungaria şi apoi Suedia.

În 1735, botanistul suedez Line a folosit pentru prima oară termenul de „nicotină”.

În 1811 Napoleon a creat monopolul de stat pentru cumpărarea, fabricarea şi comercializarea produselor din tutun.

Fabricarea în 1843 a primelor ţigarete a marcat începutul expansiunii reale a fumatului. La mijlocul secolului al XIX-lea, progresele tehnice de fabricare a ţigaretelor au permis tutunului să devină mai accesibil şi la un preţ acceptabil.

Fabricanţii şi chiar medicii au glorificat virtuţile tutunului prezentându-l ca un reducător de stress şi chiar ca un dezinfectant care atacă microbii prin „fumigare”. Ca şi în cazul alcoolului, folosirea tutunului şi-a croit drum către toate clasele socio-economice.

În anul 1877 ia fiinţă în Franţa „Societatea contra abuzului de tutun”.

Mult timp, fumatul a fost o îndeletnicire tipic bărbătească, dar la sfârşitul secolului al XIX-lea Lady Essex a fost prima femeie care a avut curajul să fumeze în public în saloanele Carlton de la Londra.

În primele decenii ale secolului XX tabagismul a crescut brusc în majoritatea ţărilor europene şi a scăzut într-o anumită măsură după anii 1960.

În anul 1944, soldaţii americani au adus în Europa „guma de mestecat” şi fumatul „ţigaretelor blonde” (în limba română se foloseşte termenul de „ţigară” pentru produsul din tutun tocat, învelit în hârtie fină; termenul corespunde denumirii de „ţigaretă” din alte limbi; din Le Petit Larousse 1998 extragem: „ţigareta este un cilindru din tutun tocat învelit într-o hârtie fină, iar ţigara (din spaniolă cigaro) este un rulou din frunze şi fragmente din tutun care se fumează”; pentru acest produs este folosită şi denumirea de „ţigară de foi” sau „trabuc”). Tot în această perioadă, companiile de ţigarete americane îşi încep activitatea în Europa. Consumul de tutun din acea epocă reprezenta mai puţin de 5% din consumul actual de tutun în Europa.    Ţigaretele cu filtru inventate în 1930, s-au comercializat după 1950 când au apărut şi primele studii epidemiologice care probau incontestabil toxicitatea tutunului.

În 1690, agronomul francez Jean de la Quintinie descoperă proprietăţile insecticide ale tutunului iar extrasul apos a fost folosit 200 de ani la stropitul pomilor şi combaterea căpuşelor oilor. Foarte eficient (datorită nicotinei), a fost scos din uz datorită accidentelor provocate prin manipulare. Astăzi, frunzele de tutun sau chiar ţigările sunt folosite în gospodării la combaterea mioliilor.

În anul 1948, Sir Richard Doll, părintele epidemiologiei moderne, iniţiază un studiu asupra 34.000 demedici englezi, bărbaţi, ca reprezentanţi ai populaţiei Angliei, interogându-i asupra comportamentului tabagic, a bolilor lor, a deceselor, etc. Studiul a durat 40 de ani. Pentru acest studiu şi alte studii asupra factorilor de risc, profesorul Richard Doll a fost înobilat de către Regina Angliei – Elisabeta a II-a, devenind Sir Richard Doll.

Tutunul se cultivă astăzi la toate latitudinile din cele două emisfere ale Pământului, aria sa de cultură fiind foarte vastă, planta adaptându-se uşor la orice fel de sol, argilos, nisipos etc.

„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”

Nastasă Dumitru – farmacist primar

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.