Încep înscrierile pentru Festivalul ”Florile Ceahlăului” – ediţia 2017

Încep înscrierile pentru Festivalul ”Florile Ceahlăului” – ediţia 2017

Consiliul Județean Neamț şi Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” anunţă organizarea celei de a XXIX-a ediţii a Festivalului-concurs de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”.

Festivalul concurs are două secţiuni, una destinată interpreţilor vocali ai muzicii populare (cu trei categorii de vârstă, respectiv 9-14, 15-19, 20-25 de ani), iar cealaltă soliştilor instrumentişti (împărţiţi pe două categorii de vârstă, 9-14 şi 15-25 de ani).

Ediţia de anul acesta este structurată pe două etape. Preselecţia naţională va avea loc în perioada 24 februarie – 1 martie, pentru ca etapa finală să se desfăşoare în perioada 24 – 26 martie.

Ca şi la ediţiile recente, preşedinta juriului va fi prof. dr. Elise Stan – etnomuzicolog şi realizator TV.

Amănunte legate de festival, precum şi regulamentul acestuia pot fi găsite pe pagina web a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, www.culturaneamt.ro, precum şi pe pagina oficială a festivalului, www.florile.ceahlaului

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.