Horațiu Mălăele, la ceas aniversar! Povestea debutului său la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț!

Horațiu Mălăele, la ceas aniversar! Povestea debutului său la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț!

Actorul Horațiu Mălăele împlinește astăzi 64 ani. Cu acest prilej, întreaga echipă a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț – instituție de cultură la care a debutat ca actor – i-a urat ”Ani mulți, sănătoși și cu inima plină de iubire, dragul nostru Horațiu”.

Conducerea TT-ului a făcut și un remember al debutului lui Mălăele pe scena din Piatra Neamț.

”După absolvire a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde regizoarea Cătălina Buzoianu l-a distribuit în spectacolul “Tinereţe fără bătrâneţe” despre care va spune: “M-am uitat şi eu la avizier, începând cu primul rând. Credeam, în infatuarea mea, că o să joc, evident, rolul principal. Însă, când colo, mi-am găsit numele, jos de tot, al cincilea copac. Sârguincios, m-am dus acasă şi am început să mă pregătesc pentru a doua zi, încercând toate posibilităţile de copaci, ca să nu mă fac de râs la doamna regizoare – brad, salcie, plop, ce-mi mai trecea prin minte. A venit şi decorul lui Mihai Mădescu, iar mie trebuiau să mi se vadă doar mâinile. Scorbura umblătoare! În fine, a venit vacanţa, apoi toamna şi ne-am întors la repetiţii. În distribuţie, chiorul cu copacul din planul doi (adică eu) trecea în rolul principal, personajul numit Dorde. Atunci, am cunoscut şi un mare om de teatru: Cătălina Buzoianu”. horatiu malaele TT
Cătălina Buzoianu, despre Horaţiu Mălăele: “A deschis uşa, timid, un băiat slăbuţ, cu ochelari, îmbrăcat într-un trening belumarin. Părea atât de inocent. Avea o singură replică şi l-am rugat să mi-o spună (…)Replica a avut o conotaţie metafizică, o nelinişte, un fior. Am avut o revelaţie. I-am dat rolul principal. Nu ştiam că în acel moment semnam un pact pentru toată viaţa. Un pact cu Îngerul. Un pact cu un actor, cu un prieten. Horaţiu e un fenomen”. 

Ne alăturăm și noi urărilor colectivului Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. La mulți ani cu sănătate și împliniri, Horațiu Mălăele!

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.