Fost consilier local de la PSD, ales președinte al Tineretului Liberal din Neamț

Fost consilier local de la PSD, ales președinte al Tineretului Liberal din Neamț

Radu Secuiu a fost ales sâmbătă, 14 octombrie, preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal Neamţ. Acesta a fost ales în 2016 consilier local pe listele PSD Piatra-Neamț dar două luni mai târziu a demisionat din partid și legislativ. La câteva săptămâni de la această decizie și-a anunțat înscrierea în PNL, fapt care a iritat o parte dintre liberalii cu care se contrase, în campania electorală, cu câteva luni înainte.

Alegerea sa ca președinte al TNL Neamț a tulburat și mai mult apele în partid.

Din biroul de conducere al TNL Neamț mai fac parte: Victor  Caia – Preşedinte Executiv, Alexandru  Florea – Prim-Vicepreşedinte, Alexandru Dan Petruț – Secretar General, Răzvan Apetrei – Secretar General Adjunct și Mihnea Obrocea – Preşedinte CJRA

„Vă mulţumesc din suflet pentru votul vostru! Încrederea voastră mă onorează, dar mă şi obliga să fiu un preşedinte pe măsura aşteptărilor. De fapt îmi propun să vă depăşesc aşteptările. Să nu ezitaţi să mă căutaţi, să propuneţi idei de proiecte, acţiuni ca să facem treabă! De abia acum începe partea grea, când faptele trebuie să vorbească de la sine. Vreau să îi mulţumesc lui Marius Nechita şi tuturor celor prezenţi care m-au susţinut şi votat! TNL Neamţ să fie cea mai tare organizaţie! Vă mulţumesc încă o dată”, a declarat Radu Secuiu după anunţarea rezultatului votului.

 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.