Farmacie vs. farmacist!

Farmacie vs. farmacist!

”25 Septembrie – ZIUA MONDIALĂ A FARMACISTULUI”

Pentru publicul sănătos sau bolnav, farmacistul reprezintă „omul medicamentului”, adică persoana care eliberează „produsul care vindecă”.

Activitatea de eliberare a medicamentului (dar nu numai aceasta) se desfăşoară într-un spaţiu special numit farmacie. Spaţiul unei farmacii este compartimentat, în funcţie de multe criterii, circuite şi activităţi specifice. În cadrul „farmaciei cu circuit deschis” (farmacia publică, comunitară) ce asigură asistenţa cu medicamente a întregii populaţii, „oficina” reprezintă – pentru populaţie – farmacia propriu-zisă, compartimentul de eliberare a medicamentelor, unde farmacistul vine în contact direct cu publicul sănătos şi bolnav.

În ţara noastră, monopolul recunoscut în materie de sănătate, rezultat al unei tradiţii europene, revine medicilor, stomatologilor şi farmaciştilor, având ca scop final, ocrotirea sănătăţii. Fabricarea şi eliberarea (distribuirea, comercializarea) medicamentelor sunt strict reglementate şi încredinţate întreprinderilor, laboratoarelor de medicamente, în care lucrează ingineri, chimişti, farmacişti, biologi etc. Producţia de medicamente nu este toată monopol farmaceutic. În schimb, eliberarea medicamentelor  intră prin lege în monopolul farmaceutic şi anume, la nivelul de distribuire a medicamentelor, singură „oficina”, condusă de un farmacist, fiind autorizată în acest scop.

În afară de medicamente, în farmacii se mai eliberează şi produse parafarmaceutice (nemedicamentoase): produse şi articole chirurgicale, aparate tehnico-medicale, produse necesare sănătăţii şi igienei, articole de competenţă farmaceutică. Alături de activitatea cu medicamente, „parafarmacia” face parte din câmpul de activitate profesională a farmacistului de oficină.

OFICINA reprezintă spaţiul din farmacia propriu-zisă unde farmacistul vine în contact direct cu publicul (sănătos sau bolnav), unde se eliberează medicamentele industriale, oficinale, magistrale precum şi produsele parafarmaceutice. Oficina trebuie amenajată şi dotată specific, în scopul de a favoriza eliberarea medicamentelor, urmând unele principii de „organizare farmaceutică”, principii reglementate prin Legi şi Ordine de ministru, în vigoare.

Activităţile complexe şi responsabilităţile farmacistului faţă de beneficiarul unui tratament medicamentos nu pot fi desfăşurate – de multe ori – în cadrul actualei „organizări farmaceutice”, aspect ce decurge logic din cele consemnate mai jos.

Rolul esenţial al farmacistului nu constă doar în prepararea şi distribuirea corectă a medicamentelor. Acest rol este însoţit de observaţii, indicaţii şi sfaturi prin care farmacistul contribuie la o mai bună înţelegere a tratamentului de către pacient şi în final la îmbunătăţirea efectului terapeutic, la însănătoşirea pacientului.

Relaţiile farmacistului cu pacientul se referă la:

  1. complianţa pacientului;
  2. comunicare;
  3. sfătuire.

Complianţa pacientului reprezintă buna utilizare a unui medicament de către pacient, cu respectarea indicaţiilor medicale şi de sănătate date; în realizarea complianţei sunt implicate bunăvoinţa pacientului, acceptarea regimului alimentar indicat, acceptarea modului de viaţă ce trebuie urmat. Farmacistul contribuie la complianţă cu informaţia corectă şi la momentul necesar.

Cele mai importante indicaţii pe care trebuie să le dea farmacistul bolnavului, în contextul de mai sus, sunt;

  • despre forma farmaceutică a medicamentului şi identitatea lui;
  • de ce a fost prescris de către medic şi acţiunea urmărită;
  • modul de administrare al medicamentului;
  • doza sau cantitatea de medicament ce trebuie utilizată şi respectată;
  • frecvenţa administrării şi timpul corect de administrare (programul, orarul de administrare: la câte ore, înainte sau după masă, în timpul meselor, numai în cursul zilei sau şi noaptea);
  • doza terapeutică maximă pentru 24 de ore;
  • durata tratamentului;
  • despre efectele secundare posibile şi modul cum pot fi minimalizate acestea;
  • eventualele efecte secundare observate de pacient în cursul tratamentului să fie comunicate medicului;
  • medicamentele, alimentele sau activităţile ce trebuie să fie evitate de pacient în timpul efectuării tratamentului prescris de medic;
  • acţiunea la care se ajunge în cazul administrării unei doze greşite;
  • modul de păstrare al medicamentului: în general la loc uscat, ferit de lumină, în condiţii specifice de temperatură, ferit de copii etc.;
  • despre termenul de valabilitate al medicamentului;
  • aruncarea medicamentului rămas neutilizat, după expirarea termenului de valabilitate;
  • riscurile pentru pacient sau persoanele apropiate (membrii familiei – în special copii) dacă consumă medicamentul „din curiozitate” sau dacă îşi administrează un medicament expirat;
  • scopul care se urmăreşte prin administrarea corectă a medicamentului şi respectarea tratamentului prescris de medic.

Farmacistul trebuie să se asigure că pacientul cunoaşte şi înţelege suficient efectul şi utilizarea în condiţii de siguranţă a medicamentului eliberat.

Comunicarea include mijloacele prin care informaţia trece de la farmacist la pacient, farmacistul trebuind să se asigure că informaţia primită, înţeleasă de pacient este identică cu informaţia acordată de el. Comunicarea nu trebuie să se rezume la a transmite un mesaj ci de a urmări efectul la primitor, prin cunoaşterea atitudinii sau comportării lui. O comunicare bună este dificil de realizat; astfel, comunicarea trebuie să fie clară, pe înţelesul, interesul, scopul şi necesităţile pacientului pe care o primeşte. Comunicarea se bazează pe cuvinte, dar şi pe atitudini, expresii şi gesturi ce însoţesc sfaturile date de farmacist.

Comunicarea se realizează prin informaţiile şi sfaturile date de farmacist (verbal), prin prospectele de la medicamente şi prin datele pe care farmacistul le notează pe ambalajul medicamentului, pentru a întări importanţa respectării acestora. Datele pe care farmacistul le consemnează în scris pentru pacient, se referă la:

  • cum, când şi cât trebuie să ia sau să utilizeze medicamentul;
  • cât ia, la ce interval din zi sau orar;
  • cât timp continuă tratamentul;
  • ce să facă dacă a uitat să-şi administreze o priză de medicament;
  • ce să facă dacă ceva este greşit;
  • dacă poate să conducă maşina;
  • dacă este în siguranţă în caz că va consuma băuturi alcoolice.

Farmacistul trebuie să adaoge orice explicaţie auxiliară în scopul informării, educării şi îmbunătăţirii cunoştinţelor pacientului.

Sfătuirea implică acordarea sfatului de către farmacist şi verificarea dacă a fost înţeles, ascultând cu calm şi simpatie îndoielile, nelămuririle, problemele sau punctele de vedere personale ale pacientului. Pentru ca sfătuirea să fie eficientă, ea trebuie acordată într-un mediu înconjurător corespunzător, respectând personalitatea pacientului sau a cumpărătorului, confidenţialitatea bolii, a medicaţiei prescrise şi a indicaţiilor transmise. Sfătuirea presupune ca farmacistul să petreacă mai mult timp cu educarea pacienţilor sau cumpărătorilor care vin în farmacie, prin acordarea de sfaturi şi consultaţii privind medicamentul, acţiunea fiind recunoscută ca o prioritate profesională, ca o obligaţie profesională.

Factorii ce pot interveni în relaţia farmacist – pacient şi care pot conduce la nereuşita „consultaţiei” date de farmacist, sunt diverşi şi complecşi:

  • pacientul este cel mai frecvent nervos şi înspăimântat şi nu mai pune întrebări;
  • pacientul nu pune întrebări de tema de a nu fi perceput ca ignorant (necunoscător);
  • pacientul este confuz în ceea ce priveşte terminologia medicală (farmacistul are marele rol de a explica termenii pe înţelesul pacientului);
  • pacientul nu apreciază importanţa informaţiei primite;
  • medicul sau farmacistul nu au timp sau au prea puţin timp să transmită instrucţiunile adecvate pacientului;
  • consultaţia este terminată în grabă, farmacistul înmânând medicamentele fără să dea nici o explicaţie pacientului.
portrait of mid adult pharmacist looking at camera
portrait of mid adult pharmacist looking at camera

Reuşeşte farmacistul, în actuala organizare farmaceutică să-şi exercite rolul cu profesionalism? Este oficina un spaţiu în care se pot acorda consultaţii farmaceutice cu respectarea personalităţii solicitatorilor şi a confidenţialităţii pacienţilor? Este percepută farmacia ca o unitate sanitară în condiţiile în care medicamentele sunt expuse pe rafturi ca oricare marfă? Sunt realizate condiţiile de stocare şi păstrare a medicamentelor cerute de Farmacopeea Română în vigoare sau Normele Interne pentru fiecare formă farmaceutică sau substanţă medicamentoasă? Oare medicamentul trebuie expus privirii directe a pacienţilor ca să tenteze prin coloritul ambalajelor, prin diversitatea formelor farmaceutice, sau prin denumirea lor? Se dă prin lege, importanţa cuvenită actului farmaceutic?

Este adevărat că medicamentul este o marfă, dar nu ori ce fel de marfă, ci una care folosită necorespunzător poate crea neplăceri şi chiar moarte. Farmacistul nu este un vânzător de medicamente (sau nu trebuie să se rezume la a fi un simplu vânzător de medicamente), ci este un specialist cu ani mulţi de studiu şi de practică în domeniul medicamentului, al utilizării acestuia în condiţii de maximă siguranţă pentru realizarea scopului pentru care a fost prescris sau recomandat.

Corespund, la această oră, farmaciile şi farmaciştii dezideratului teoretic al actului medical şi farmaceutic? Sunt multe întrebări care ar trebui să ne preocupe pe toţi, cadre medicale, farmaceutice, pacienţi sau cumpărători de medicamente.

Închei cu o remarcă veselă, ce conţine mult adevăr:

Un pacient a întrebat „de ce este necesar să se mai pregătească în facultăţi farmacişti, cu cheltuieli mari, în condiţiile în care medicamentele au prospecte şi librăriile sunt pline de cărţi despre medicamente şi tratamente?” Răspunsul a fost sec: „pentru a nu muri dintr-o greșeală de tipar!”

 

”CUNOAȘTEREA NE FACE LIBERI ȘI SĂNĂTOȘI”

prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog

2 comentarii la "Farmacie vs. farmacist!"

  1. Farm. Marilena Levarda   4 octombrie 2015 la 21:12

    Profesia de farmacist este o profesie nobilă care a apărut şi s-a dezvoltat odată cu civilizaţia umană. A fi farmacist înseamnă Primum non nocere ! , o atitudine profund umană faţă de societate, profesionalism, performanţă şi mai ales pasiune.
    O caracteristică esenţială a profesiei de farmacist este promovarea excelenţei în exercitarea profesiei, pentru a aduce beneficii sănătăţii populaţiei. Farmacistul este obligat, graţie pregătirii sale profesionale complexe, să acorde servicii de sănătate de înaltă calitate, respectând totodată drepturile pacientului, prevăzute şi protejate de lege.

    Răspunde
    • Autor   29 octombrie 2015 la 18:04

      Ce frumoasă este teoria !…
      Oare în practică, tot așa se întâmplă ?

      Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.