Dumitru Nastasă spune adevărul despre otrăvurile din băuturile alcoolice!

Dumitru Nastasă spune adevărul despre otrăvurile din băuturile alcoolice!

Aşa cum am văzut în materialul de săptămâna trecută, compoziţia chimică a băuturilor alcoolice este foarte complexă, fapt ce nu este evidenţiat pe eticheta produselor. Compuşii chimici existenţi în băuturile alcoolice, pot acţiona benefic sau toxic asupra organismului consumatorului, acţiune ce se adaogă celei a alcoolului etilic, principalul compus incriminat în contextul temei abordate de noi.

Compuşii chimici conţinuţi în băuturile alcoolice, provin din materia primă, în urma proceselor de fermentaţie a materiei prime, din procesele tehnologice, sau sunt adăugaţi intenţionat în scopul îmbunătăţirii unor caracteristici ale produsului finit.

Produsele nocive (toxice) care ajung în băuturile alcoolice pot fi grupate în mai multe categorii.

O primă categorie o constituie substanţele care pot ajunge în băuturi ca urmare a tratamentelor aplicate recoltei de produse care servesc ca materie primă la prepararea lor. Este vorba de tratamente care se aplică strugurilor, fructelor sau cerealelor, cu puţin timp înainte de recoltare, cum ar fi fungicidele, insecticidele, acaricidele, erbicidele, diverse îngrăşăminte chimice etc.

A doua categorie cuprinde substanţe nocive care pot contamina băuturile în timpul proceselor tehnologice, înţelegând prin proces tehnologic toate operaţiile efectuate pentru obţinerea băuturilor, începând cu recoltarea materiei prime şi considerând ca punct final momentul în care pot fi consumate. Astfel, o serie de compuşi toxici rezultă în băuturi în timpul proceselor de fermentaţie şi în timpul păstrării, ca urmare a transformării unor componenţi proprii. În timpul fermentaţiei alcoolice, din procese secundare, rezultă bere, vin, borhotul de fructe, o serie de compuşi toxici pentru organismul uman ca alcool metilic, alcooli superiori, aldehide, esteri, furfural etc.

Alcoolul metilic rezultat în urma hidrolizei pectinei este mai toxic decât alcoolul etilic; el se menţine un timp mai îndelungat în organism comparativ cu alcoolul etilic şi se transformă (se metabolizează) în organism cu formare de aldehidă formică şi apoi acid formic, compuşi extrem de toxici.

Alcoolii superiori conţin mai mult de 2 atomi de carbon în moleculă iar toxicitatea acestora este de 3,5–19 ori mai mare decât a etanolului (alcoolului etilic).

Aldehidele sunt reprezentate în principal de aldehida acetică, a cărei toxicitate este de 10 ori mai mare ca a alcoolului etilic.

Esterii au o toxicitate variabilă, care scade cu creşterea greutăţii moleculare a compusului.

Furfuralul este de 83 de ori mai toxic decât alcoolul etilic.

Din scindarea unor compuşi numiţi glicozide cianogenetice prezenţi în fructe, rezultă acid cianhidric; doza letală (mortală) per os (ingerată) este de 1 mg/kg corp, iar inhalat în concentraţie de 0,3 mg/litru de aer determină imediat moartea.

În timpul procesului tehnologic, mai pot ajunge în băuturi diferite substanţe toxice (nocive), fie contaminând întâmplător produsele, fie introduse intenţionat în anumite scopuri.

Dintre substanţele contaminante, un loc principal îl ocupă metalele toxice. Recipientele în care se prepară, se păstrează, sau se transportă băuturile pot să fie confecţionate sau acoperite cu un strat de materiale care să cedeze metale toxice, metaloizi sau alte substanţe. Ţuica rezultată în urma distilării borhotului în cazane artizanale la producătorii particulari este adesea contaminată cu cantităţi mari de plumb şi cupru. Alături de aceste metale mai pot apărea zincul, cadmiul, fluorul etc.

Pentru conservarea băuturilor se folosesc o serie de substanţe conservante, permise în anumite limite, uneori chiar nepermise de legislaţia sanitară.

În enologie (vinificaţie) şi la bere se foloseşte în mod curent anhidrida sulfuroasă, datorită atât puterii sale antiseptice cât şi efectului antioxidant care asigură conservarea mustului şi a vinurilor. Utilizând anhidrida sulfuroasă, avem posibilitatea de a conduce fermentaţia, permiţând dezvoltarea numai a microorganismelor dorite şi inhibând dezvoltarea celorlalte microorganisme. Anhidrida sulfuroasă se foloseşte şi la dezinfectarea vaselor în care se transportă sau se păstrează vinul, la dezinfectarea pivniţelor, cramelor, utilajelor, precum şi la tratarea unor vinuri „bolnave” sau cu „defecte”. Cantitatea în care se utilizează poate fi limitată automat de mirosul dezagreabil pe care îl conferă vinului; totuşi, dozele se stabilesc în funcţie de anumiţi factori. Anhidrida sulfuroasă este folosită şi admisă în toate ţările lumii, constituind în prezent „un rău necesar”.

Acidul benzoic şi acidul sorbic sunt admişi de legislaţia noastră sanitară dar sunt puţin utilizaţi în cazul băuturilor alcoolice. În alte ţări sunt admise şi alte substanţe conservante ca: acidul salicilic, acidul boric, acidul monobromacetic, esterul dietilic al acidului pirocarbonic, unele antibiotice, fitoncide etc.

Odată cu materialele utilizate la tratarea vinurilor şi a berii în scopul menţinerii proprietăţilor fizico-chimice (pentru a împiedica apariţia tulburărilor), pot ajunge în băuturi unele substanţe nocive. Dintre substanţele folosite pentru tratarea vinului, ferocianura de potasiu prezintă un interes particular. Ferocianura formează cu ionul de fier, cupru, zinc – combinaţii insolubile, permiţând astfel separarea lor (fierul în cantitate de peste 9 mg/litru provoacă fie casarea albă fie casarea neagră). Dacă se introduce în vin o cantitate mai mare de ferocianură decât strictul necesar pentru precipitarea metalelor, excesul de ferocianură se descompune sub acţiunea acizilor şi formează acid cianhidric (extrem de toxic pentru organismul consumatorului), fapt care impune ca tratamentul să fie făcut de o persoană foarte competentă. La vinurile tratate cu ferocianură de potasiu este necesar să se determine neapărat „acidul cianhidric liber”.

În unele băuturi alcoolice mai pot fi introduse în mod permis sau fraudulos, substanţe colorante, îndulcitori sintetici, aromatizanţi etc., substanţe cunoscute în general, în literatura de specialitate, sub denumirea generică de „E”-uri.alcool

Consumul de alcool

Trăim într-o societate (nu este vorba numai de societatea românească) în care consumul de băuturi alcoolice este o obişnuinţă. Persoanele care nu consumă băuturi alcoolice (abstinenţii), apar ca „o abatere de la regulă”.

Oferim alcool la petreceri şi cu alcool manifestăm ospitalitatea noastră, în condiţiile în care beţivii sunt dezaprobaţi iar abstinenţii sunt … nedoriţi !

Cu un pahar de vin în faţă, „depănăm” amintiri cu un vechi prieten, ne facem prieteni noi, proclamăm loialitatea noastră, discutăm afaceri, tratăm şi semnăm acorduri. Berea, vinul, şampania, spirtoasele etc. sunt un fel de „ulei social de uns”, pentru că alcoolul în cantităţi mici stimulează buna dispoziţie, face să dispară teama şi reţinerile, potoleşte agresivitatea (într-o primă fază) dar reduce şi puterea individuală de discernământ.

Guvernanţii şi oamenii de afaceri cedează puţin alcoolului: se pare că modul de a bea public, moderat şi puţin inocent, duce la raporturi sociale bune.

În cultura tuturor popoarelor, băutura este privită în sensul de „eliberare” pe care o dă individului. Alcoolul are un loc de onoare fiind obişnuit în evenimentele solemne ca: naştere, căsătorie, moarte şi ritualuri religioase, la celebrări naţionale ale victoriilor sportive şi în multe alte cazuri mai puţin importante din viaţa omului, luate ca pretext pentru a bea.

Individul are un dublu impuls (motiv) pentru a bea:

  • se conformă modelului social care este uşor şi generos, făcut cunoscut şi cu ajutorul televiziunii şi
  • efectul plăcut, în primele faze după ingestia alcoolului.

Câţi indivizi şi cât timp aceştia se pot mărgini la o doză „nevinovată” de alcool înainte de a dobândi dependenţa şi obişnuinţa, ţinând cont că foarte mulţi încep să bea foarte de timpuriu ?

Alcoolul este un drog

Alcoolul etilic este un drog psihotrop. El este înainte de toate un „anestezic”, un „tranchilizant” şi un „anxiolitic”. Sângele transportă alcoolul în creier unde are loc un efect de „sedare”. Transmiterea impulsurilor nervoase este redusă şi de aceea lumea, viaţa, oricât de stresante ar fi, par mai blânde, mai destinse, „în culori roz”.   Euforia, această modificare a bunei dispoziţii provocată de alcool, este o senzaţie artificială de „stare de bine” care înşeală individul asupra capacităţilor sale.

Consumatorul de alcool este mai mult sau mai puţin „handicapat” din punct de vedere psihic, la fel ca după consumul abuziv de medicamente din categoria tranchilizantelor şi a somniferelor. Cu facultăţile diminuate, el minimalizează riscurile şi dificultăţile pe care le comportă anumite munci sau anumite activităţi – ca de exemplu conducerea unui autovehicul. Euforia despre carte vorbeam mai sus, este urmată de tulburări ale vederii şi ale reflexelor …

Administrarea repetată a unor doze toxice de drog, poate duce la adaptarea organismului la acel compus toxic. Dacă un toxic sau drog este introdus în organism, pot apărea tipuri de efecte:

  1. Dacă doza este unică şi puternică,
    • organismul moare, sau
    • organismul resimte anumite tulburări, se îmbolnăveşte.
  2. Dacă acelaşi compus este administrat repetat, într-o doză mică la început, apoi crescută progresiv (până la atingerea dozei de la pct. 1, care a fost mortală):
    • organismul nu moare;
    • organismul nu resimte nici o tulburare: este fenomenul de toleranţă.

Fenomenul era cunoscut încă din Antichitate: regele Mitridate, după ce şi-a administrat regulat mici cantităţi de otravă, a rămas în viaţă în urma ingurgitării involuntare a unei cantităţi mari de otravă introdusă în alimente de „o mână criminală”. Fenomenul unei asemenea toleranţe se denumeşte „mitridatism”.

Un individ care îşi administrează câte un comprimat de somnifer în fiecare seară pentru a dormi bine, să se trezească uşor şi să aibă o zi bună a doua zi, va constata după câteva săptămâni că somniferul nu-şi mai face efectul. Dacă vrea să aibă în continuare un somn artificial, el va fi nevoit să mărească doza sau să schimbe somniferul: s-a instalat fenomenul numit „obişnuinţă”.

„Toleranţa” este proprietatea pe care o posedă organismul de a resimţi efectele unui produs administrat în doză precisă, fără apariţia simptomelor patologice. Toleranţa este dinamică, crescând paralel cu creşterea dozelor necesare pentru ca efectele obţinute să rămână aceleaşi. După un timp (în ani), toleranţa se prăbuşeşte definitiv.

Este o eroare să credem că prin toleranţă, organismul a câştigat o rezistenţă bună şi dorită. Toleranţa nu este o formă de imunitate sau o capacitate particulară a unui individ. Toleranţa arată o absenţă a reacţiilor normale de apărare ale organismului, fiind semnul unei intoxicaţii cronice.

Este normal ca după administrarea unui produs toxic pentru organismul uman, individul să perceapă un „semnal” de avertisment, o „reacţie”, un „simptom” de boală care să determine subiectul să renunţe la administrarea drogului sau toxicului, eventual să solicite un tratament terapeutic.

Faptul că un individ este „obişnuit” cu băuturile alcoolice, că le „suportă bine”, arată de fapt, că celulele nervoase şi-au pierdut sensibilitatea şi s-a instalat o formă de intoxicare cronică. Cu cât sistemul nervos este mai sensibil la o „agresiune”, cu atât este mai sănătos, iar dacă tolerează „agresiunea” fără a reacţiona, atunci este mai puţin sănătos.

După un timp lung, toleranţa scade, ducând la o decădere organică profundă, organismul devenind din nou sensibil, intolerant la alcool; din nefericire, pentru individul consumator de alcool, este prea târziu !

„Alcoolodependenţa” sau „alcoolomania” este o stare datorată consumului excesiv şi continuu de alcool. Toţi consumatorii de alcool au un anumit grad de dependenţă etilică, mai mare sau mai mic.

„Dependenţa” este definită ca o pierdere a libertăţii, un fel de sclavie faţă de un compus chimic, de o obişnuinţă sau de un mediu, factori care aduc individului o satisfacţie imediată de ordin fizic şi/sau psihic. Cea mai gravă este dependenţa de un compus chimic ca: alcoolul, cocaina, heroina, morfina, canabisul, nicotina, amfetaminele etc., care modifică psihicul, pe care individul le consumă conştient de riscuri, convins fiind că-şi face rău.

Alcoolodependenţa este o farmacodependenţă, o toxicomanie, o dependenţă de efectele alcoolului asupra sistemului nervos. Ea se instalează lent, în mai mulţi ani, în comparaţie cu cea a drogurilor ilicite (alcoolul etilic este un drog licit).

Când o persoană dependentă fizic de alcool încearcă să se oprească, apare „sindromul de abstinenţă” care se manifestă prin febră, creşterea tensiunii arteriale şi a pulsului, nelinişte, agitaţie, psihoze, convulsii şi chiar moarte.

Dumitru-Nastasa-150x150

prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog

„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.