Dosar penal după ce a reparat mașina fără autorizație de la Poliție! S-a întâmplat la Zănești!

Dosar penal după ce a reparat mașina fără autorizație de la Poliție! S-a întâmplat la Zănești!
Polițiștii Serviciului Rutier Neamț au continuat cercetările într-un caz de accident rutier, stabilindu-se că un bărbat de 31 de ani, din Zănești după ce a fost implicat în evenimentul produs pe 05.09.2017, în Săvinești, soldat inițial doar cu pagube materiale, s-a prezentat la un service auto, unde și-a reparat autoturismul fără a prezenta o autorizație de reparație.
Din cercetările efectuate până în prezent, bărbatul s-ar fi înțeles amiabil cu celălalt conducător auto implicat, însă, ulterior o tânără, pasager în autoturismul condus de acesta, s-a prezentat la spital acuzând dureri.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani a fost reparat într-o unitate service, fără a fi prezentat un document legal pentru avariile autoturismului.
Polițiștii au extins cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiuniile nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor.
”Aducem în atenție faptul că repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, reprezintă infracțiunea de nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor, prevăzută de articolul 340, alin. 4 din CP, care se sancționează cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.