Despre poluarea solului și poluarea fonică

Despre poluarea solului și poluarea fonică

POLUAREA  SOLULUI

Solul reprezintă un nod de comunicare între atmosferă, hidrosferă, litosferă şi organismele vii şi joacă un rol de frunte în procesului schimbului de substanţe, informaţie şi energie dintre componenţii biosferei.

Poluarea solului reprezintă contaminarea prin diferite surse a scoarţei terestre cu substanţe dăunătoare mediului înconjurător (floră şi faună).

Cauze şi poluanţi:

Solul poate fi poluat direct, prin deversări de deşeuri pe terenuri din mediul urban sau rural sau din îngrăşăminte şi pesticide împrăştiate pe terenurile agricole şi indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, prin apa ploilor contaminate cu agenţi poluanţi „spălaţi” din atmosferă, prin transportul agenţilor poluanţi de către vânt dintr-un loc în altul şi prin infiltrarea în sol a apelor contaminate.

Referitor la poluarea prin intermediul agenţilor poluanţi din atmosferă, se constată în general că, solurile cele mai contaminate se vor afla în zona (în vecinătatea) surselor de poluare. Pe măsură ce înălţimea coşurilor de evacuare a agenţilor poluanţi (gaze şi particule solide) creşte, contaminarea terenului din vecinătatea sursei de poluare va scădea ca nivel de poluare dar regiunea poluată se va extinde în suprafaţă.

Gradul de contaminare al solului depinde de regimul ploilor. Ploile „spală” atmosfera de agenţii poluanţi (gaze, vapori, particule solide) ăi îi depun pe sol. În acelaşi timp, ploile spală şi solul, favorizând vehicularea agenţilor poluanţi în sol (prin infiltraţii) sau în pâraie, râuri, lacuri, acumulări artificiale de ape etc. Menţionăm în mod deosebit faptul că ploile favorizează contaminarea în adâncime a solului şi contaminarea pânzelor de ape subterane, freatice.

Într-o oarecare măsură, poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă precum şi de natura solului. Acest aspect este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi a îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul economic şi de protejare a mediului este ca atât îngrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. Realitatea arată că o parte din îngrăşăminte şi pesticide este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau datorită acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol.

Putem concluziona că poluarea solului este consecinţa acţiunilor umane, fie că sunt acţiuni ale fiecărui individ sau acţiuni colective.

Putem interveni?

  • Evitarea folosirii pesticidelor, erbicidelor, îngrăşămintelor artificiale şi a insecticidelor;
  • Depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate;
  • Folosirea materialelor biodegradabile şi reciclabile;
  • Îmbunătăţirea metodelor de purificare a aerului din jurul fabricilor şi centralelor industriale;
  • Deversarea apei folosite în activităţile de gospodărie la canalizare;
  • (la sfârşitul perioadelor de odihnă săptămânale, ar fi bine să privim spaţiile, locurile, terenurile unde ne-am desfăşurat activităţile recreative şi să ne analizăm comportamentul; ar fi important să aruncăm o privire pe marginea drumurilor, şoselelor, străzilor, în preajma aşezărilor urbane şi rurale, în jurul obiectivelor comerciale – de la tarabe, chioşcuri, la marile magazine şi să constatăm critic gradul de poluare cu resturile activităţilor omeneşti; o privire critică trebuie aruncată pe malurile râurilor, a pâraielor, a lacurilor naturale şi artificiale şi să constatăm ce materiale poluează aceste obiective şi de unde provin; după ce vom conştientiza că oamenii sunt responsabili de poluarea solului şi nu numai, vom fi capabili să aplicăm măsuri de contracarare a fenomenului.)

poluare fonica

POLUAREA  FONICĂ

Poluarea fonică reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale căror intensităţi sunt stresante sau care afectează sistemul auditiv.

Deşi sunetele puternice sau înspăimântătoare fac parte din natură, în ultimele două secole, zonele urbane şi industriale au devenit extrem de zgomotoase.

Intensitatea sunetelor se măsoară în decibeli, pe o scară logaritmică: astfel, o creştere a sunetului cu trei decibeli echivalează cu o dublare a volumului sunetului. În sălbăticie, nivelul normal al sunetelor este de 35 de decibeli; intensitatea cu care un om vorbeşte este de 65 până la 70 de decibeli; traficul generează sunete de până la 90 de decibeli. La intensitatea de 140 decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umană şi poate afecta sistemul auditiv.

Cea mai mare poluare fonică provine de la automobile, trenuri şi avioane. Echipamentele de construcţie şi maşinăriile din fabrici produc sunete care pot fi asurzitoare. Unele aparate casnice, instrumente muzicale şi jucării pot fi la fel de zgomotoase ca şi pocnitorile, artificiile şi armele de foc. Muzica, atunci când este ascultată la volum maxim în căşti, poate afecta urechea internă.

Nici mările şi oceanele nu sunt scutite de acest gen de poluare. Operaţiuni de exploatare a resurselor aflate pe malul sau pe fundul mărilor şi oceanelor, motoarele navelor – în special ale vapoarelor foarte mari şi ale navelor speciale de transport de materie primă, produc sunete puternice care sunt amplificate de apă. Pentru depistarea submarinelor şi determinarea temperaturilor se foloseşte un sonar care funcţionează pe frecvenţe joase; chiar dacă noi, oamenii, nu receptăm aceste sunete, animalele marine – balenele, delfinii, care folosesc propriul sonar pentru a se deplasa şi pentru a depista hrana – suferă de pe urma acestui lucru.

Poluarea fonică a mediului şi omul:

Cea mai gravă boală produsă de poluarea fonică este pierderea auzului. Expunerea prelungită la sunete de intensitate de numai 85 de decibeli poate afecta temporar sau chiar definitiv structura fragilă a urechii interne. Sunetele puternice – cum ar fi sunetul armelor de foc la un poligon de trageri – pot duce la pierderea imediată şi ireversibilă a auzului.

Majoritatea cazurilor de boli auditive s-au înregistrat la locul de muncă, unde lucrătorii nu pot evita expunerea la sunete de intensităţi ridicate, şi, dacă aceste expuneri sunt îndelungate, pericolul este iminent. Muncitorii din fabrici, cei din domeniul construcţiilor, personalul militar, poliţiştii, pompierii şi muzicienii sunt cei mai predispuşi la contractarea de boli auditive.

Chiar şi la nivele la care nu există pericolul pierderii auzului, poluarea fonică produce probleme; zgomotul face comunicarea între oameni dificilă, reduce capacitatea de concentrare şi deranjează somnul. Ca sursă de stres, zgomotul poate duce la ridicarea tensiunii arteriale şi alte probleme de ordin cardiovascular, alături de boli pe fond nervos.

Redăm mai jos, intensitatea unora dintre sunetele de zi cu zi:

  • şoapta – până la 10 decibeli;
  • vântul prin frunze – până la 18 – 20 de decibeli;
  • valurile mării – aproximativ 40 de decibeli;
  • cearta aprinsă – 70 de decibeli;
  • zgomotul aspiratorului – 80 de decibeli;
  • muzica rock – 100 de decibeli şi chiar peste;
  • motorul cu reacţie – 110 decibeli;
  • ţipătul de durere – 120 de decibeli.

Am prezentat pe scurt, câteva noţiuni de poluare a aerului, poluare a apei, poluare a solului şi poluare fonică. Putem trage concluzia că toate sunt rodul activităţilor de zi cu zi ale oamenilor. Oare chiar nu există rezolvare? Eu cred că există, dar specialiştii ar trebui să studieze şi să facă publică şi poluarea morală a oamenilor, poluare care poate genera celelalte genuri de poluare pentru elementele mediului. Poluarea morală poate fi cauza poluării alimentare, poluării sociale, poluării politice – de fapt a poluării „templului Domnului” – corpul omenesc.

„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”!

 Dumitru Nastasă, farmacist primar

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.