Despre droguri: LSD – compusul suprem al dezintegrării umane!

Despre droguri: LSD – compusul suprem al dezintegrării umane!

 

Generalităţi

Numeroase substanţe naturale sau de sinteză chimică sunt capabile să inducă sau să genereze fenomene halucinatorii de diverse tipuri şi intensităţi.

Aceste substanţe sunt cunoscute în mare parte, fiind descrise în literatura de specialitate, sub unele denumiri generice ca: substanţe psihomimetice, substanţe psihozomimetice, substanţe psihodisleptice, substanţe onirogene, substanţe delirogene, substanţe psihedelice etc.

Majoritatea acestor termeni nu „spun” nimic individului comun, persoanelor care nu au o cultură medicală, farmaceutică (şi nu numai) în domeniu. Este normal să fie aşa, cunoscătorii nu pot pretinde cunoştinţe specifice domeniului, individului comun; cunoscătorii, specialiştii în domeniu, au obligaţia morală şi profesională de a explica termenii pe înţelesul omului simplu sau a tuturor indivizilor, indiferent de nivelul de cultură al acestora; oamenii simpli vor recepta noţiunile mai greoi (şi este normal să fie aşa) dar oamenii cu o cultură mai mică sau mai mare în diverse domenii, ar înţelege mult mai rapid fenomenul şi ar putea deveni, în domeniile lor de activitate sau în colectivităţile cu care intră în contact, adevăraţi sfătuitori pentru cei neavizaţi şi adevăraţi luptători în combaterea şi eradicarea consumului de droguri.

Multitudinea termenilor care desemnează categoria drogurilor halucinogene se explică prin faptul că aceste substanţe determină tulburări psihice extrem de variate, încât fiecare termen are restricţiile sale în ceea ce priveşte tulburarea psihică pe care o desemnează. Se cunoaşte faptul că, drogurile halucinogene determină:

  • tulburări psihice particulare, care caracterizează psihozele;
  • tulburări afective: angoasă, anxietate, euforie;
  • tulburări intelectuale: stimulare intelectuală, hiperestezie senzorială, iluzii, halucinaţii de diverse tipuri etc.;
  • tulburări de atenţie şi memorie, delir etc;
  • alterări ale nivelului de conştienţă: tulburări ale noţiunilor de timp şi spaţiu, sentimentul de accelerare sau încetinire a timpului psihologic, sentiment de stranietate, reverie, stări oniroide (stare psihică acută sau subacută, apropiată de vis, însoţită de scăderea vigilenţei, în cadul căreia apar iluzii, halucinaţii pe care subiectul le conştientizează, într-o atmosferă de angoasă şi depersonalizare), stări confuzionale sau confuzo-onirice;
  • tulburări de personalitate: sentimentul de levitaţie (plutire în spaţiu, zbor), voiajul, depersonalizare parţială fizică şi psihică sau depersonalizare totală, tulburări de schemă corporală etc.

Toate aceste manifestări trecute în revistă şi încă multe altele care nu au fost amintite, determină o accentuată alienare a „Eu-lui” şi o profundă distorsionare a realităţii subiective fizice şi psihice şi a realităţii obiective. Aceste substanţe numite „droguri halucinogene” tulbură activitatea intelectuală şi afectivă, alienând personalitatea individului în raporturile sale cu propriul „Eu” (cu propria persoană) şi cu realitatea înconjurătoare.

Multe substanţe halucinogene sunt cunoscute şi folosite de mii de ani în scopul provocării de halucinaţii, cu diferite ocazii.

          Clasificare

Prezentăm mai jos, o sumară clasificare a celor mai cunoscute şi folosite substanţe (droguri) halucinogene:

  • substanţe (droguri) halucinogene naturale:
    • Mescalina – extrasă din diferite specii de cactuşi mexicani, aparţinând genului Peyotl;
    • Yage – alcaloid extras dintr-o specie de liană americană al cărui principiu (substanţă) activ este „Harmina”;
    • Psilocibina – substanţă extrasă din ciupercile aparţinând genului Psilociba;
    • Acidul lisergic – principiu ce constituie nucleul de bază al alcaloizilor extraşi din Cornul de secară – o ciupercă numită Claviceps purpureea, care parazitează secara;
    • Atropina, Beladona şi Scopolamina, alcaloizi extraşi din speciile de plante Atropa belladonna, Scopolia carniolica şi Hyoscyamus niger aparţinând familiei Solanaceae, cunoscute cu denumirile populare de mătrăgună, mutulică şi măselariţă, substanţe ce pot determina afecţiuni psihotice.
  • Substanţe (droguri) halucinogene sintetice:
    • LSD – dietilamida acidului lisergic – sintetizat în anul 1938 de către chimistul german Albert Hoffmann, „compusul suprem al dezintegrării interioare”, un „uraniu al drogurilor”;
    • DMO – dimetoxiamfetamina, sau DOM, sau STP (serenitate, linişte, pace), cu efecte asemănătoare mescalinei;
    • PCP – fenciclidina – substanţă depresoare a Sistemului Nervos Central;
    • DMT – dimetiltriptamina – substanţă cu acţiune asemănătoare psilocibinei şi LSD-ului;
    • MDA – metilendioxiamfetamina – apropiată chimic de mescalină şi amfetamine, cu acţiune asemănătoare LSD-ului;
    • PMA – parametoxiamfetamina – substanţă cu efecte stimulante şi halucinogene;
    • TMA – trimetoxiamfetamina – substanţă halucinogenă, stimulantă, mai activă decât mescalina.

O mare parte dintre substanţele halucinogene naturale sau sintetice, administrate în doze toxice, determină, în afara halucinaţiilor şi o suită întreagă de manifestări somatice şi psihopatologice (confuzie mintală de diverse grade), tulburări ce aparţin psihozelor toxice.

Vom aborda în continuare, câteva substanţe care aparţin grupei drogurilor halucinogene.

LSD – 25

Dietilamida acidului lisergic

LSD-25 este numele generic pentru dietilamida acidului lisergic, sintetizat în anul 1938 de către chimistul Albert Hoffmann în laboratorul de cercetări al diviziei de farmacologie al societăţii elveţiene „Sandoz”. Compusul chimic a fost plasat într-un recipient din laborator, purtând inscripţia „25”.

În condiţiile războiului, cercetările de laborator au fost întrerupte, fiind reluate în luna aprilie 1943. Voi relata pe scurt episodul, aşa cum a fost relatat în presa timpului: „chimistul Hoffmann, simţi pe neaşteptate că-l cuprinde o stare de nervozitate, o nelinişte acută, aşa cum nu mai avusese niciodată. Nu mai putea lucra. Simţea nevoia impetuoasă să se ducă acasă să se culce. Odată culcat în pat, nu-şi reveni. Dimpotrivă, căzu într-o stare de delir, care se prelungi câteva ore. A doua zi, simţindu-se mai bine, încercă să-şi amintească toate substanţele cu care lucrase în ajun, pentru a o identifica pe aceea care îi provocase strania îmbolnăvire. După toate probabilităţile, era de vină dietilamida acidului lisergic din care reuşise să obţină câteva miligrame sub formă de cristale. Dar cum absorbise el accidental o cantitate suficient de mare pentru a produce un efect atât de puternic ? Pentru a se convinge de proprietăţile noii substanţe, chimistul Hoffmann se hotărî să experimenteze cristalele de acid chiar asupra sa. Prudent, luă o doză foarte mică: 250 de milionimi de gram. Criza care s-a declanşat a fost năucitoare: … aveam dificultăţi enorme de a vorbi coerent… în câmpul meu vizual subzistau fluctuaţii asemănătoare cu cele care le dau oglinzile deformate… totul era ireal… sunetele se transformau în senzaţii vizuale, şi fiecare asemenea sunet provoca o imagine colorată care îi corespundea… îmi venea să urlu ca un nebun…” (relatarea este preluată din lucrarea lui Dic Baboian – Paşaport pentru infern, Bucureşti, 1970).

LSD-25, este una dintre cele mai puternice substanţe halucinogene cunoscute. Este o substanţă albă, fără miros, administrată de obicei oral, cu efecte variabile ce apar în decurs de o oră de la administrare şi durează în general, 8 – 12 ore, efectele diminuând treptat.

LSD-ul a fost folosit experimental în tratamentul alcoolicilor şi a pacienţilor psihiatrici, unde a dat unele rezultate pozitive.

LSD-ul alterează percepţia, dispoziţia şi procesele psihologice, împiedică coordonarea şi abilităţile motorii, putând genera reacţii psihologice neplăcute (dramatice în multe cazuri) incluzând panică, confuzie puternică şi anxietate.

În literatura medicală şi farmaceutică de la mijlocul anilor 60, substanţa purta denumirea de „Delysid”, se găsea sub formă de tablete şi soluţie injectabilă de 0,025 mg substanţă activă, cu specificaţia: „administrarea de doze foarte mici de Delysid duce la alterarea percepţiei, halucinaţii, depersonalizare, amintiri neplăcute şi alte variate simptome neurovegetative, care se instalează în 30-90 de minute de la administrare şi durează 5-12 ore, putând persista timp de câteva zile. Se va administra cu precauţie la subiecţii cu tendinţe de sinucidere şi în psihoze evolutive; labilitatea psiho-afectivă şi tendinţa de a comite acte impulsive poate dura câteva zile; se va administra numai sub supraveghere medicală strictă, supraveghere ce va continua până când efectele medicamentului dispar complet”.

În prezent. LSD-ul se mai foloseşte oficial în medicină numai în Elveţia.

Alte efecte ale administrării LSD-ului:

  • contracţia vaselor sanguine;
  • scăderea presiunii sângelui;
  • dilatarea pupilelor;
  • hipertermia;
  • salivare;
  • lăcrimare;
  • vomă;
  • uneori hipotensiune şi bradicardie;
  • dozele mici stimulează respiraţia;
  • dozele mari, inhibă respiraţia;
  • transpiraţie;
  • nervozitate;
  • insomnie;
  • efecte teratogene (străbate bariera placentară) etc.

Din punct de vedere fizic, LSD-ul nu cauzează dependenţă, iar din punct de vedere psihic, dependenţa este mică.

În materialul următor, vom încerca să evidenţiem caracterul halucinogen al drogului numit LSD-25 şi efectele ce afectează pentru o perioadă de timp persoana care se droghează. Vom relua, cu mai multe amănunte, relatarea chimistului Albert Hoffmann în urma autoexperimentului cu LSD-25.

Dumitru-Nastasa-150x150

„Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”

 Dumitru Nastasă, farmacist primar

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.