DECIZII RADICALE ÎN PSD NEAMȚ: Conducerea PSD Roman a fost dizolvată! Dan Vasile Constantin la un pas de excludere!

DECIZII RADICALE ÎN PSD NEAMȚ: Conducerea PSD Roman a fost dizolvată! Dan Vasile Constantin la un pas de excludere!

 

Ședință cu scântei în această dimineață în PSD Neamț! Biroul Permanent Județean a decis, cu majoritatea voturilor, două decizii deloc surprinzătoare în vederea alegerilor care se pregătesc pentru conducerea filialei. Ambele măsuri vizează direct pe toți cei contracandidați ai președintelui în exercițiu, Ionel Arsene.

Astfel, BPJ al PSD Neamț a decis dizolvarea conducerii filialei PSD Roman, condusă până dimineață de inspectorul școlar general Viorel Stan (și din umbră de senatorul Ioan Chelaru – candidat anunțat la președinția PSD Neamț). În locul lui Stan a fost numit Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț.

DSC_0066

 

 

BNJ al PSD Neamț a hotărâr retragerea sprijinului politic din Consiliul Județean Neamț a liderului consilierilor PSD, Dan Vasile Constantin, pentru că ”a adus grave prejudicii de imagine PSD prin votul dat împotrivă în ședința legislativului județean”. Și Dan Vasile Constantin și-a anunțat intenția de a-l contracandida pe Ionel Arsene la președinția PSD Neamț.

DSC_0089

 

Al treilea punct fierbinte este cel legat de conferința județeană de alegeri a organizației de tineret a PSD Neamț. Discuțiile au fost extrem de tensionate și l-au vizat pe președintele în exercițiu al TSD Neamț, Adrian Bourceanu. Și acesta și-a anunțat intenția de a candida la președinția PSD Neamț.

Sequence 33.Still002

Astfel, BPJ al PSD Neamț, controlat acum de președintele filialei, Ionel Arsene a reușit să îi pună în șah pe cei trei contracandidați anunțați. Partida se anunță însă una de anduranță, cu regrupări și poate chiar demisii cu ecou la nivel național!

Vom reveni cu amănunte după ședința Comitetului Executiv Județean, o ședință care se anunță și ea cu scântei dar nu din partea primarilor, controlați prin celebra ordonanță Dragnea de direcționare a fondurilor guvernamentale!

 

(Gabriel APETRII)

Un comentariu la "DECIZII RADICALE ÎN PSD NEAMȚ: Conducerea PSD Roman a fost dizolvată! Dan Vasile Constantin la un pas de excludere!"

  1. Laurentiu Radu   31 mai 2015 la 6:48

    Cum se face ca la acest BPJ au fost invitati doar presedintii de organizatii care „spala sosete” si si asteapta pomana de la guvern? nu se numara oare printre acestia si fostii primari PDL (carora le dadeau in cap in 2012) pe care distinsul presedinte i-a tras in „marea famile PSD” ? Se pare ca PSD -ul are urme grave de „comunism dictatorial” pentru ca parerea presedintilor de organizatii locale nu mai conteaza nici la alegerea responsabililor de colegii (vor spune ca nu mai exista) ce sa mai vorbim de presedinte judetean. Cumparam totul cu promisiuni si eliminam pe cei care ne deranjeaza doar strica imaginea partidului! Intradevar o imagine impecabila lustruita cu sosete de bumbac!
    P.S. :Sunt INCA cel mai tanar presedinte interimar de organizatie PSD care, probabil prin faptul ca ridic capul putin si nu sunt primar, voi fi schimbat in curand!

    Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.