Cunoști ”alfabetul” aditivilor alimentari? Citește lista completă cu cele 16 categorii!

Aditivul alimentar este o substanţă care în mod normal nu este consumată ca aliment în sine, nu este un ingredient alimentar caracteristic, cu sau fără o valoare nutritivă şi prin a cărui adăugare intenţionată unui produs alimentar în scopuri tehnologice, în decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament şi ambalare, prelungirea valabilității produsului finit, devine o componentă a produselor alimentare.

Aditivii alimentari sunt substanţe care se adaugă în produsele alimentare cu scopul de a le modifica sau a le crea anumite proprietăţi, a facilita anumite operaţii de prelucrare şi a asigura o anumită stabilitate în timp a alimentului.

După alţi autori, aditivii alimentari sunt substanţe care se adaugă în cantităţi mici în produsul alimentar în timpul prelucrării tehnologice, condiţionării, conservării, ambalării, transportului sau păstrării, în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor de calitate, creşterea stabilităţii şi măririi valorii nutritive.

„Norma igienico-sanitară din 16 decembrie 1998 pentru alimente” defineşte aditivii alimentari ca substanţe care se folosesc la prepararea unor produse alimentare în scopul ameliorării calităţii acestora, sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare. Norma face delimitarea netă între aditivii alimentari şi aditivii nealimentari, asupra cărora nu se aplică.

Aditivii alimentari sunt substanţe cu structuri chimice foarte diverse şi pot fi clasificaţi din multe puncte de vedere. „Norma igienico-sanitară din 16 decembrie 1998 pentru alimente” structurează aditivii alimentari în 18 grupe, în funcţie de rolul lor în aliment: conservanţi, antioxidanţi, acidifianţi, stabilizatori, îndulcitori, coloranţi, aromatizanţi etc.

Lista completă a aditivilor alimentari utilizaţi pe plan european, conform „Directivei 79/111/CEE” îi grupează în 16 categorii:

A – conservanţi

B – antioxidanţi

C – emulsifianţi (emulgatori)

D – agenţi de îngroşare

E – gelifianţi

F – stabilizanţi

G – relevatori de gust

H – acidifianţi

I – corectori de aciditate

J – antiaglomeranţi

K – amidon modificat

L – edulcoranţi artificiali

M – afânatori chimici

N – agenţi de încapsulare

O – săruri de topire

P – agenţi pentru tratamentul făinii.

În listele internaţionale ca şi în lista naţională, aditivii alimentari sunt grupaţi în 25 de categorii şi sunt numerotaţi specific. Se foloseşte „codul E”, adică fiecărui aditiv îi corespunde „un număr din 3 sau 4 cifre”, care indică faptul că:

• aditivul a fost testat pe animale şi este sigur pentru consum;
• substanţa a fost înregistrată ca aditiv permis la forurile de specialitate;
• codul este un mijloc de identificare al unui aditiv.

Sistemul de codificare este adoptat internaţional de către „Comisia Codex Alimentarius” care a elaborat şi „Sistemul Internaţional de Numerotare”. Clasificarea Codex Alimentarius în cazul aditivilor şi auxiliarilor, coincide cu clasificarea Comunităţii Economice Europene (CEE).

Numărul total de aditivi acreditaţi conform normelor CEE este de 301, iar lista aditivilor admişi în România conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 975 / 16 decembrie 1998, privind aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente, este de 201.

În prezent, practic, fiecare reţetă de aliment conţine aditivi alimentari. Cu toate că legislaţia în vigoare stabileşte pentru fiecare aditiv alimentar doza admisă pe unitatea de produs şi alimentele la care poate fi folosit, complexitatea reţetelor şi ingredientelor măreşte posibilitatea utilizării unei game largi de aditivi, cu pericolul apariţiei efectelor sinergice la asocierile multiple.

Trebuie menţionat faptul că, marea diversitate şi complexitate de structură chimică a aditivilor, depăşeşte competenţa şi dotările laboratoarelor de analiză chimică din România. Posibilităţile de detectare a practicilor incorecte a unor producători, distribuitori şi comercianţi cu privire la folosirea aditivilor alimentari interzişi prin lege sau nepermişi într-un anumit aliment, sunt foarte reduse. Mai menţionăm că răspunderea verificării tipului şi cantităţii de aditivi alimentari folosiţi nu este atribuţiunea clară a unei instituţii anume, aceasta fiind cuprinsă în obiectul de activitate al Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului sau Direcţiei Sanitar – Veterinare.

Sunt inofensivi aditivii alimentari pentru organismul uman?

Se pare că în condiţii de „uz legal” de către producători, distribuitori şi comercianţi, organismul uman nu ar avea de suferit. „Abuzul” este greu sau imposibil de depistat, în laboratoarele de analize fizico-chimice din România.

Ce se întâmplă în condiţiile în care un consumator face „abuz” de un produs alimentar aditivat, o perioadă lungă de timp ?

În literatura de specialitate găsim tot mai des semnale din partea specialiştilor că „aditivii alimentari” incluşi într-un număr imens de alimente şi consideraţi netoxici, duc zilnic la o deteriorare a stării de sănătate a consumatorilor, care poate să apară imediat sau în timp. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi – directorul Institutului de Chimie Alimentară Galaţi, afirmă: „lucrul acesta se poate vedea la impactul cu sănătatea. Din cauza unei alimentaţii necorespunzătoare care pe deasupra este şi toxică, creşte incidenţa bolilor cardiovasculare, tumorale, carenţiale sau nutriţionale. Alimentele consumate zilnic ar trebui să menţină şi să promoveze starea de sănătate a consumatorului, însă acest lucru nu se întâmplă. Toxiinfecţiile alimentare şi reacţiile alergice sunt, poate, cele mai blânde forme de manifestare a unei alimentaţii nocive, care por duce la creşterea morbidităţii şi mortalităţii. Faptul că alimentaţia este proastă produce în rândul populaţiei un adevărat genocid, unul lent, care nu apare la suprafaţă acut. În schimb, efectele sunt devastatoare şi se văd în timp”.

În ultimul timp, tot mai multe clinici şi laboratoare de cercetare fundamentală din ţările civilizate, comunică aproape zilnic pe internet, efectele nefaste ale „poluării” alimentare. Alimentul natural, este de preferat alimentelor pregătite cu „E-uri”, care nu reprezintă decât interes comercial.

În ultimii ani, tot mai multe şcoli de medicină şi agenţii de protecţie a consumatorilor din ţările avansate tehnologic şi ştiinţific, demonstrează că E-urile sunt nocive, chiar cancerigene, cu toate că sunt permise de lege. În aceste condiţii se poate vorbi de o „poluare legalizată a alimentelor”.  Metabolismul organismelor vii, recunoaşte, acceptă şi foloseşte tot ce provine dintr-un aliment natural, în milioanele de reacţii chimice caracteristice şi specifice, iar impactul cu E-urile (de cele mai multe ori sintetice) este enorm, pentru că nu le recunoaşte, nu le acceptă şi se revoltă.

Un principiu vechi în medicina naturistă spune că „nimic nu este mai periculos decât a administra o substanţă străină timp îndelungat, în mod repetat”. „Metabolismul omului este făcut, prin naştere, să recunoască, să accepte şi să prelucreze un aliment natural. O substanţă străină nu poate fi administrată timp îndelungat fără să trezească anumite efecte secundare”, afirmă dr. Pavel Chirilă, medic primar specialist în homeopatie şi fitoterapie.

Efectele aditivilor alimentari asupra sănătăţii consumatorilor sunt încă insuficient cunoscute, mai ales în ce priveşte influenţa în timp (efecte mutagene, cancerigene, dismorfogene).

Organizaţiile mondiale de sănătate au făcut deja o listă cu cei mai periculoşi aditivi prezenţi în produsele alimentare. Majoritatea ţărilor care îi folosesc sunt conştiente de nocivitatea lor şi au făcut, sau fac deja demersuri legislative pentru a-i scoate de pe piaţă.

Aceste aspecte, precum şi altele, au determinat „Asociaţia Consumatorilor Americani” să propună următoarele recomandări:

• menţionarea aditivilor utilizaţi pe ambalajul produsului;
• interzicerea nitriţilor şi nitraţilor de sodiu, ale căror efecte cancerigene sunt dovedite;
• repunerea în cercetare a tuturor aditivilor alimentari, chiar şi a celor folosiţi de zeci de ani.

 În România se poate vorbi de o lipsă de educaţie în domeniul alimentaţiei, educaţie care ar trebui făcută în familie, la grădiniţă, şcoală şi prin mass-media. Statul ar trebui să intervină mai energic în problema alimentaţiei, să nu se ajungă la o îmbolnăvire în masă, pentru că atunci statul va cheltui mai mult în sistemul sanitar, ştiut fiind că „costurile de tratare a bolilor sunt mult mai mari decât cele de prevenire”.

În realitate (de fapt trista realitate), în alimentaţie sunt folosite în mod curent câteva mii de „E-uri”, cu toate că prin legislaţie sunt permişi doar 201 aditivi. Mulţi dintre aceşti aditivi (chiar şi de pe lista cu cei permişi) au fost interzişi în Statele Unite ale Americii, în unele ţări ale Comunităţii Europene şi în unele state din fosta Uniune Sovietică, dar continuă să fie folosiţi la noi. Lista E-urilor toxici sau cancerigeni cuprinde câteva zeci de astfel de substanţe.

Lista alimentelor care ar trebui evitate pentru că au în componenţă aceşti aditivi alimentari toxici, este enormă. Printre alimentele de bază, înalt procesate chimic, ce conţin aceşti aditivi toxici, putem enumera: mezelurile, margarinele, supele instant, sucurile, brânza topită, maionezele, dressingurile pentru salate, sosurile, guma de mestecat şi o gamă largă de dulciuri. Pe internet şi în mediile de cercetare circulă o listă cu toate „E-urile” cu risc foarte ridicat, publicată de „Clinica de Oncologie Infantilă din Dusseldorf”, aditivi suspectaţi a fi toxici, periculoşi, cancerigeni, sau care pot produce boli grave.

Fără dubii, aditivii alimentari care se adaugă alimentelor pentru a le modifica sau crea anumite proprietăţi, a facilita operaţiuni de prelucrare, a asigura o stabilitate în timp a alimentului, duc la scăderea costurilor de producţie şi a preţului produsului finit, la prelungirea termenului de valabilitate al alimentelor. În acelaşi timp, s-au evidenţiat şi efectele negative ale folosirii îndelungate ale unor aditivi.

Legislaţia din România permite folosirea unui număr de 201 aditivi din cei 301 acreditaţi conform Normelor CEE, dar, printre cei 201, se regăsesc substanţe interzise în ţări ca Japonia, Suedia, SUA, Austria, Norvegia, Anglia, Franţa, Germania etc.

România are o legislaţie relativ completă referitoare la aditivii alimentari:

• Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 975 / 1998 – referitor la normele igienico-sanitare pentru alimente;
• G.R. nr. 106 / 2002 – referitoare la etichetarea produselor alimentare;
• Ordinul M.S. / M.A. nr. 438 / 295 / 2002 – referitor la utilizarea aditivilor alimentari în alimente.

Pentru siguranţa consumatorilor (cetăţenilor ţării) ar trebui ca autorităţile statului să asigure fonduri pentru dotarea laboratoarelor de cercetare şi de supraveghere a folosirii aditivilor alimentari, în fiecare judeţ. În acest mod s-ar evita eventualele surprize neplăcute din partea producătorilor interni sau externi, mai ales că listele de aditivi alimentari proprii ale ţărilor, nu sunt identice.

Este suficient să ne limităm numai la a identifica pe eticheta producătorului intern sau extern aditivul şi să constatăm dacă este permis de legislaţia noastră? Putem să avem încredere în producătorul intern sau extern că ce a scris pe etichetă se găseşte şi în produs? Putem să fim siguri că produsul nu conţine şi alţi aditivi, nespecificaţi pe etichetă, nepermişi de legislaţie? Fără posibilitatea de analiză şi cercetare oferită de laboratoare performante, starea de sănătate a consumatorului se poate deteriora, de multe ori ireversibil.

Până atunci, este bine ca la achiziţionarea unui produs  să citim cu atenţie numele ingredientelor şi aditivilor inscripţionate pe ambalaj, iar în caz de nelămuriri, să ne adresăm direct Oficiului pentru Protecţia Consumatorului din judeţ.

„CUNOAȘTEREA NE FACE LIBERI ȘI SĂNĂTOȘI”

prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog