Ciupercile și plantele halucinogene

Ciupercile și plantele halucinogene

 

Ciupercile halucinogene sunt cunoscute pe toate continentele lumii şi, în multe cazuri, sunt recoltate şi consumate proaspete sau uscate.

Speciile cele mai cunoscute (şi folosite) aparţin genurilor Psilocybe, Stropharia şi Conocybe.

Mexicul şi America Centrală sunt leagănul unor „culturi mistico-religioase” care implică folosirea (şi consumarea) în cadrul ritualurilor a ciupercilor din genul „Psilocybe”:

  • Psilocybe zapotecorum,
  • Psilocybe aztercorum,
  • Psilocybe mixaeensis,
  • Psilocybe yeguis,
  • Psilocybe wassoni, etc.

Aceste ciuperci erau denumite de către azteci „Teonanacatl”, substantiv compus din două cuvinte: „Teo” – care semnifică „zeu” şi „nacatl” – care semnifică „carne” (nacatl semnificând şi pluralul ciupercii), cu alte cuvinte „Carnea zeului”, potrivit credinţei mitice că zeii sunt cei care au adus pe pământ ciupercile cu astfel de însuşiri. Principalii alcaloizi (compuşi chimici) responsabili de acţiunea halucinogenă sunt „Psilocybina” şi „Psilocyna”.

Alte ciuperci halucinogene sunt „Stropharele” din familia „Agaricaceae”:

  • Stropharia cubensis,
  • Stropharia veneta,

care conţin drept principiu activ halucinogen „Psilocibina”.

În aceeaşi categorie putem include şi ciuperca „Claviceps purpurea” – cornul de secară, care conţine alcaloizi cu structura de bază „Acid lisergic”, ciupercile „Panaeoles” (Panaeolus subsalteatus, Panaeolus sphunctrium) şi ciupercile genului „Amanita” (Amanita muscaria etc.), alături de o serie de plante ca „Datura”, „Jusquiam”, „Yage”, „Mandragora”, „Atroppa belladonna” etc.

Consumate în doze moderate, aceste ciuperci provoacă balonări, greaţă, iritare, mărirea pupilelor, sentimentul unei lumini puternice – consumatorul văzând „steluţe” şi mişcări la periferia câmpului vizual, ameţeală, sensibilitate emoţională, precum şi alte efecte legate de modificări în chimia neuronală.ciuperci halucinogene

La consumuri repetate (la consumatorii cronici) pot apărea frisoane, balonări sau probleme cu stomacul, greaţă, dilatarea pupilelor şi halucinaţii vizuale: luminiţe, steluţe, curcubee de lumini, acestea apărând mai „puternice” şi mai „frumoase”. Se înregistrează creşteri (alteori scăderi) a puterii de concentrare, câmpul vizual îl distrage şi îl distrează pe consumator, când are ochii închişi vede diferite pete, forme, figuri, creşte abilitatea de vizualizare creativă, spontană a unor imagini detaliate, apare sentimentul „dilatării timpului”, sentimentul „întoarcerii acasă” care uneori este mai pronunţat la cei ce utilizează în mod curent ciuperci. Sentimentele de apartenenţă şi sensibilitate sunt crescute, consumatorul având o abilitate crescută de a se concentra asupra unor probleme emoţionale sau de memorie, uneori fiind prins în „vârtejuri de gândire” asupra sentimentelor din trecut, despre cum şi-a trăit viaţa sau cum să şi-o trăiască, găseşte noi perspective asupra modurilor de viaţă şi comportament, se intensifică sentimentul legăturii cu cei din jur, observă lucruri care de obicei sunt ignorate sau sunt luate de bune. Pot să apară sentimente de fericire, mulţumire, tristeţe, disperare, de regăsire a credinţei şi de asemenea, pot apărea crize psihologice.

Toate efectele dozelor medii sunt asociate cu un sentiment de inconfort, o greaţă mult mai pronunţată însoţită deseori de vomă, disconfort psihic asociat cu sentimente de teamă, de remuşcări de genul:

  • „Ce-am făcut !?” sau „Cât de departe pot ajunge ?!?”

Efectele dozelor mari sunt caracterizate de halucinaţii mult mai elaborate, combinate cu revelaţii spirituale, experienţe la un pas de moarte, pierderea sinelui, discuţii cu entităţi exterioare, reflexe emoţionale extreme, amintirile refulate ies la lumină, pot apărea crize psihologice, sentimente puternice de mirare şi frică.

Dozele mari pot provoca experienţe de dilatare a timpului, minutele părând interminabile.ciuperci halucinogene 2

Un efect deosebit de interesant este „sentimentul de trezire dintr-un somn adânc, de eliberare”. În mod paradoxal, consumatorilor li se pare această stare „normală” şi „naturală”, în timp ce „ceaţa” de dinainte este văzută ca fiind nereală, tot timpul. Consumatorul este convins că odată atinsă această stare de „trezire” este imposibil de pierdut, dar în mod inexplicabil, a doua zi, este doar o „amintire”. Durata „experienţei” este cuprinsă între 2 şi 6 ore. Consumul ciupercilor otrăvitoare este, de cele mai multe ori, mortal.

 

CACTUŞI  HALUCINOGENI

„Peyote” este un mic cactus ce creşte în stare sălbatică pe platourile din sudul Statelor Unite ale Americii şi Mexic. Unul din alcaloizii conţinuţi de cactus şi extras din acesta este „mescalina”. Mescalina se prezintă sub forma unei pulberi albe cristaline, asemănătoare cocainei. Poate fi întâlnită pe piaţa drogurilor şi sub formă de comprimate şi soluţie. Se extrage din cactus (cu denumirea botanică de „Lophophora williamsi) şi din florile acestuia. Mescalina este prezentă şi se extrage şi din alte cactacee, dar poate fi şi sintetizată chimic. Alcaloidul este un halucinogen puternic, binecunoscut în traficul ilicit. Mescalina a cunoscut o carieră deosebită datorită utilizării sale de o pleiadă de intelectuali şi artişti de toate genurile, care au creat astfel o operă şocantă prin ineditul unghi de vedere propus publicului.

După consumul mescalinei, apare o senzaţie de creştere a forţei musculare şi intelectuale, însoţite de o senzaţie plăcută de irealitate. La închiderea ochilor, sunetele sunt percepute colorat. Opera creată de artişti „sub drog”, prezintă o structură originală care se deosebeşte de structura operelor anterioare şi ulterioare. Ea diferă de asemenea, de picturile şi desenele schizofrenilor cronici. Noua operă se situează în registrele impresionismului şi expresionismului mai ales, şi, de asemenea, în arta abstractă contemporană.cactusi

Dozele mari de mescalină produc dependenţă psihică, fără a se înregistra la consumatori toleranţă, provocând moartea de multe ori.

Peyote-ul se consumă proaspăt: se taie în bucăţi care sunt fie mestecate, fie înghiţite direct. Se poate consuma şi uscat sau sub formă de pulbere fină – prin ingerare, sau prin fumare – în amestec cu tutunul. Mescalina (alcaloidul din peyote) se ingerează sau se fumează. Este solubilă în apă şi alcool, deci se poate injecta sub formă de soluţie sau poate fi adăugată în băuturile alcoolice.

Efectele mescalinei se resimt după două ore de la ingerare şi durează 8-12 ore. Halucinaţiile vizuale şi senzoriale resimţite de consumatori sunt diverse, în funcţie de personalitatea individului şi de circumstanţele psihologice în care se utilizează produsul. În general este vorba de o succesiune de viziuni strălucitoare şi colorate în culori roşii, roz, albastru-deschis şi gri. Există şi sentimentul unei activităţi intelectuale şi fizice crescute, precum şi senzaţia de imponderabilitate. Mescalina provoacă dilatarea pupilelor, ameţeli, vomă, tahicardie, senzaţie de cald şi frig, transpiraţii, dureri de cap. Anumite viziuni avute sub influenţa mescalinei antrenează coşmaruri susceptibile să dea naştere la psihoze, consumatorilor.

 

PLANTE  CU  ALCALOZI  HALUCINOGENI

Perganum harmala (răspândită în Asia Centrală) şi Banisteriopsis caapi (cu aria de răspândire în America de Sud) sunt plante care fac parte din farmacopeea magică a multor popoare ce le utilizează în scopuri mitice sau încântătoare. Din aceste plante s-au extras o serie de alcaloizi precum Harmina, Harmalina etc. Harmina, cunoscută şi sub denumirile de banisterină, yageină, telepatină, are proprietăţi halucinogene şi se găseşte alături de harmalină, compus cu aceleaşi proprietăţi halucinogene.

Atroppa belladonna este denumirea botanică a unei plante din familia Solanaceae, cunoscută în popor sub denumirile de mătrăgună, cireaşa lupului, doamna mare, doamna codrului etc., conţine alcaloizi ca: L-hiosciamină, atropină, scopolamină, DL-hiosciamină, noratropină, apoatropină, beladonină, responsabili de producerea unor efecte psihoactive deosebit de intense. Mătrăguna este una dintre cele mai toxice plante, folosită de milenii. Planta se utiliza la început pentru dilatarea pupilelor doamnelor şi domnişoarelor, având în vedere caracterul său midriatic. Efectele psihoactive ale compuşilor chimici din plantă au fost utilizate atât în scopuri terapeutice cât şi în scopuri de magie şi vrăjitorie.

Atropina – principalul alcaloid, în doze ridicate, provoacă agitaţie psihomotorie şi halucinaţii.

Atropina şi compuşii enumeraţi mai sus, se mai întâlnesc în: Mandragora officinalis, Datura stramonium, Scopolla carniolica, Aconitus napelus etc.

Plante ca: Ipomoea tricolor, Ipomoea vidacea, Rivea corymbosa etc., din familia Convolvulaceae, conţin un alcaloid numit Ergină – o amidă a acidului lisergic, substanţă cu efecte psihotrope.

Epilobium angustifolium – este o plantă din care se prepară o băutură halucinogenă, în care se adaugă şi ciuperci din genul Amanita muscaria – pălăria şarpelui.

Claviceps purpurea – cunoscută sub numele de „ergotul de secară”, „cornul de secară” – este o ciupercă ce parazitează culturile de graminee – în special cele de secară. În Evul Mediu, sub numele de „Focul Sfântului Anton”, era cunoscută o boală foarte răspândită, caracterizată prin cangrenarea extremităţilor (mâini, picioare, faţă), furnicături, convulsii, avort spontan, adeseori cu sfârşit letal (mortal). Abia în secolul al XVIII-lea s-a stabilit că boala (numită astăzi „ergotism”) este o urmare a alimentaţiei cu făină de secară infectată cu Claviceps purpurea, iar efectele menţionate erau datorate ergotului.

Ergotul conţine un amestec complex de alcaloizi, care formează două serii distincte:

  1. alcaloizi derivaţi ai acidului lisergic – cel mai reprezentativ fiind LSD-ul alături de mulţi alţii;
  2. alcaloizi derivaţi ai acidului izolisergic, compuşi lipsiţi de proprietăţi dependentogene.

În natură, există multe ciuperci şi plante care nu au fost amintite în acest material şi care conţin în compoziţia lor compuşi cu proprietăţi halucinogene. Multe se cunosc în medicina populară, empirică, se folosesc în scop terapeutic sau în magie şi vrăjitorie, dar despre cele mai multe dintre ele, nu se cunoaşte nimic.

Natura este extrem de diversă şi complexă, este puţin studiată dar şi mai puţin înţeleasă de către oameni. Important ar fi dacă omenirea ar înceta de a mai schimba natura, de a o mai transforma după bunul lor plac, adaptând-o nevoilor curente şi ar încerca să se integreze în natură, s-o înţeleagă şi să convieţuiască în armonie cu aceasta. Şi omul şi natura, sunt creaţii ale Divinităţii; nici una din părţi nu o poate modifica pe cealaltă, fără urmări catastrofale !

”Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”

prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.