ISSN 2457 - 3973

Cisternă plină cu motorină, depistată de polițiștii rutieri din Neamț fără ITP și cu defecțiuni la sistemul de iluminare

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au desfăşurat, miercuri, o acţiune pe linia transportului de substanțe periculoase.
Cu această ocazie, pe raza localităţii Dumbrava Roşie-DN15, a fost oprită în trafic, o auto-cisternă, condusă de un bărbat de 68 ani, din municipiul Piatra-Neamț, care transporta motorină.
În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat o serie de nereguli, iar în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto cu amendă de 2600 lei şi retragerea plăcuţelor cu numerele de înmatriculare şi al certificatului de înmatriculare, pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto valabilă, inspecția tehnică periodică a autovehiculului expirată şi defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare.
Totodată, pentru lipsa copiei conforme a licenței de transport, a fost sancţionată societatea comercială, care a efectuat transportul de combustibil, cu amendă de 9000 lei.
Aceste activități au fost derulate încă din luna decembrie 2017, echipele acționând pentru controlul autovehiculelor destinate transportului public de mărfuri periculoase.
Până în prezent au fost controlate 98 de astfel de vehicule, toți conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest.
Polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate, respectiv 2 pentru nerespectarea prevederilor HG 1175/2007 privind transportul rutier de mărfuri periculoase, 4 pentru abateri de la HG 69/2012 privind contravențiile la regimul transportului rutier, 3 pentru nerespectarea perioadelor de conducere si de odihnă, 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 6 pentru defecțiuni tehnice și 21 pentru alte abateri la regimul rutier.
În următoarea perioadă polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru prevenirea producerii de accidente în care sunt implicate vehicule care transporta mărfuri și substanțe periculoase și îmbunătățirea siguranței și securității în transporturi împreuna cu lucrători din cadrul ISU Neamt, ISCTR și BTF Neamț.

    Articolul anterior

    Trei tâlhari periculoși au fost prinși de polițiștii din Piatra-Neamț

    Articolul următor

    O gravidă din Neamț a murit după ce a fost trimisă pe la 4 spitale

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Cel mai popular