Ce a dezbinat presa din Neamț!?

Ce a dezbinat presa din Neamț!?

De multă vreme mi-am spus că voi scrie aceste rânduri dar de fiecare dată am abandonat ideea cu speranța că nu am să mai am motive. Însă nu mai pot! Pentru că, săptămână după săptămână, s-au făcut ani de când mass-media din județul Neamț este atacată chiar din interiorul ei! Ceea ce nici politicienii nu au reușit, au desăvârșit colegii mei! N-am văzut bucurie mai mare, satisfacție ”profesională” deplină, ca la unii dintre jurnaliștii din Neamț care au ajuns să își vâneze proprii colegi, în loc să urmărească interesul principal al meseriei.

Până la un punct îi pot înțelege pe politicienii sau oamenii de administrație care, atunci când nu le convine cum au fost încondeiați de gazetari, își varsă năduful prin conferințe de presă sau drepturi la replică acide. Dar nu îi pot înțelege sub nici o formă pe colegii din presă care își reglează orgoliile sau alte tipuri de interese în public! De ce s-a ajuns aici? De ce e ”măcel” în presa din Neamț?

Încerc și câteva răspunsuri!

  1. Din cauza banilor. Pentru cei care trăiesc exclusiv din gazetărie (administratori de site-uri, de ziare tipărite sau televiziuni), în fiecare dimineață începe o luptă pentru supraviețuire. Cum banii sunt tot mai puțini în economie, și publicitatea pare să se fi diminuat, și aici ne referim la cea privată. Problema pare a fi publicitatea publică, de la instituțiile bugetare. Am asistat deseori la atacuri (directe sau mascate) în interiorul presei venite din partea celor care nu au beneficiat de publicitate, sau ar fi vrut-o pe toată, împotriva celor care au avut contracte. Subiectul poate fi dezvoltat periculos pentru unii dar mă opresc aici. O situație similară este și în cazul celor care au depus și obținut finanțări pe diverse proiecte.
  2. Din cauza slugărniciei. Au existat și există în continuare și situații în care unii jurnaliști au luat în nume propriu lupta politică a celor care îi finanțează sau pentru care lucrează. Și așa s-a trecut în planul 2, de luptă între gazetari în timp ce politicienii stau la aceeași masă și împart bucatele!
  3. Din cauza orgoliilor și invidiei (prostești). Altfel spus, balada populară ”Miorița” în variantă modernă. Cine are ”oi mai multe” este imediat încolțit de baciul ungurean și cel vrâncean. Delia ar spune altfel: ”ce are ea/el și nu am eu….”. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs.

Poate sunt și alte motive dar eu nu le pot înțelege nici pe cele enunțate mai sus.

Mărturisesc că am înființat site-ul www.newsallert.ro pentru că am simțit, după 15 ani de presă națională și locală (televiziune și presă scrisă tipărită), că pot face acest lucru cu fruntea sus, dar și pentru că viitorul mass-media este în on-line. Nu trăiesc din site, nu am angajați, iar costurile de administrare sunt minime spre zero ceea ce îmi crează independență și libertate de exprimare totale! Nu există politician, ales local sau central, oameni de administrație care să fi greșit și să nu fie încondeiați! Nu există situație pe care am întâlnit-o sau a fost semnalată de cititori și care să nu fi fost prezentată. Pe de altă parte, au fost suficient de multe lucruri bune pe care le-au făcut aceeași oameni politici – aleși, numiți – sau reprezentanți de instituții publice, și pe care le-am prezentat pentru că așa este normal! Trăim, totuși, într-o societate civilizată, în care nu domnește haosul ci echilibrul, bunul simț, (și) interesul pentru cetățean.

Poate am greșit, poate am făcut și lucruri bune, dar cred în continuare cu tărie că se poate face presă cinstită și curată. Iar cei mai mulți dintre colegii mei sunt oameni serioși, dedicați și devotați care pun mai presus de orice interesul oamenilor, dorința de a-i informa corect, echilibrat.

Am simțit și simt deseori concurența și asta m-a ambiționat! Nu am pretenția că sunt cel mai bun, dar știu că și newsallert.ro contează suficient; aproape 2,3 milioane de cititori unici pe care îi are site-ul în scurta existență, de un an și jumătate. Le mulțumesc tuturor: celor care mă citesc, care mă ignoră, care comentează, care mă respectă (sau nu), care cred în mine deși uneori nu le convine ceea ce citesc!

Vă îndemn să credeți în continuare și în colegii mei din presa nemțeană!

Un comentariu la "Ce a dezbinat presa din Neamț!?"

  1. Dima   4 decembrie 2016 la 11:58

    Foarte buna si la obiect analiza. Totusi, cred ca cea mai penibila categorie este cea a „jurnalistilor” care se proclama sustinatoare exclusiva a cetatenilor insa, prin fiecare cuvant pe care-l trimit in spatiul public se observa (si din avion) ca sunt aserviti banului si unui anumit partid politic. Periodic dau lectii, introduc reguli, fac oferte de publicitate gratuita, critica tot ceea ce contravine directiilor pe care le primesc in fiecare dimineata de la stapani. Au umplut de penibil spatiul public si nu au nici macar capacitatea de a-si da seama cat sunt de urati. Nu mai vorbim de faptul ca nu stiu sa scrie in limba romana, daramite despre cum ar trebui sa arate un articol. E pacat ca banii si interesele politice (care inseamna tot bani) divid de o asemenea maniera jurnalistii. Ma tot gandesc ce o sa faca dupa 11 decembrie cand stapanii lor nu vor mai avea nevoie de ei si nici nu-i vor mai plati, in consecinta. Vor inventa din nou tot felul de intrigi si mizerii la care tot ei vor avea solutii. Sunteti penibili domnilor care ati devenit sclavii unora ce va folosesc precum pe niste sclavi. Felicitari, inca o data pentru articol!

    Răspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.