Autospecialele Salvamont Neamț au fost distruse de un brad imens care a căzut peste ele!

Autospecialele Salvamont Neamț au fost distruse de un brad imens care a căzut peste ele!

Salvamont Neamț a rămas fără cele 3 mașini de intervenție după ce un brad de mari dimensiuni a fost rupt de vântul care bătea cu peste 100 kilometri pe oră și a căzut peste ele.

Nenorocirea s-a produs duminică seara, în jurul orei 22,00 dar din fericire nimeni nu era în momentul respectiv în dreptul mașinilor.

”Mașinile aveau dotări tehnice de ultimă generație, trolii, comunicații, echipamente medicale de urgență, erau ranforsate și pregătite să facă față terenului greu accesibil din zona montană. La ora actuală suntem în incapacitate totală de a interveni conform procedurilor operative și probabil va dura destul de mult până când vom putea să revenim la capacitatea tehnică de până la eveniment. Timpii de intervenție terestră în Masivul Ceahlău se vor tripla în condițiile în care sezonul turistic de iarnă va începe în mai puțin de zece zile iar în cazul unor temperaturi scăzute, timpul de supraviețuire al victimelor scade simțitor. Nu știm cum o să putem rezolva această situație. Aceasta este din păcate realitatea pe care trebuie să ne-o asumăm. Sunt ferm convins că, având în vedere importanța serviciului și faptul că în fiecare an zeci de turiști sunt salvați grație operațiunilor derulate de noi, Consiliul Județean Neamț va rezolva această problemă și ne va sprijini ca și până acum”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

Pagubele sunt estimate la peste 200.000 lei.salvamont-masina2

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.