Arbaletă deținută ilegal de un bărbat din Dochia

Arbaletă deținută ilegal de un bărbat din Dochia
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamț s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 38 ani, din Dochia, deținea la domiciliu, fără drept, o arbaletă și proiectile corespunzătoare.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea armei și a proiectilelor deținute.
”Reamintim faptul că în conformitate cu prevederile art. 57 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, cetăţenii români şi rezidenţii statelor membre cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoria D din anexă, numai după notificarea prealabilă a organelor prevăzute la art. 11 alin. (1), respectiv: Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, precum şi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române. Din categoria D din anexă fac parte și arbaletele, cu proiectilele corespunzătoare, arme destinate agrementului, colecției sau tirului sportiv”, spun polițiștii.

Posesorii unor astfel de arme au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, reşedinţă sau, după caz, la locul de rezidenţă, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală. Armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului sportiv pot fi folosite în spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor.

Sunt interzise portul şi folosirea armelor sau dispozitivelor neletale prevăzute mai sus, în locuri publice. Armele sau dispozitivele neletale precizate mai sus pot fi transportate de la domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă al deţinătorului la locul unde urmează să se desfăşoare activităţile pentru care sunt destinate, numai dacă acestea sunt ţinute în husă, bagaj ori ambalaj şi nu sunt încărcate cu muniţie.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.